BOZOVICI – Daca primarul Stoicu a suținut în vară că ,,Eu nu pot să mă fac şi doctor!“ pentru acest centru, în momentul de față această grijă a dispărut. Adrian Stoicu, primarul comunei, a reușit să deschidă Centrul de permanență din Valea Almăjului, după o perioadă dificilă, marcată de lipsa personalului medical!
La ora actuală, centrul este complet operațional, oferind îngrijire medicală continuă pentru locuitorii zonei, grație infrastructurii modernizate și echipei de doctori, care lucrează în ture și sunt disponibili pentru gărzi. Primarul Stoicu a explicat că medicii fac naveta din diverse localități pentru a asigura funcționarea centrului: „Totul este susținut din bugetul local – medicamentele, paza, transportul și alte nevoi ale medicilor.“, a declarat edilul.
Acesta a menționat că centrul de permanență joacă un rol vital în comunitate, servind drept înlocuitor temporar pentru spitalul local, care este încă în proces de modernizare. Echipamentele medicale ale centrului au costat 1,8 milioane de euro, iar dotările sunt de ultimă generație, dar volumul mare de pacienți și nevoile comunității reprezintă o provocare continuă. „Avem sprijinul unor doctori din alte zone, iar un medic de la Sichevița și unul de la Armeniș ne-au ajutat să redeschidem centrul. Mulțumim și conducerii Direcției de Sănătate Publică și Casei Județene de Sănătate pentru înțelegerea și sprijinul acordat!”, a mai adăugat primarul.
Recent, în fața unor cazuri medicale complexe și a lipsei de ambulanțe disponibile, a fost solicitat sprijinul elicopterului SMURD de la Caransebeş pentru a transfera pacienții la spital. Primăria continuă să sprijine activitatea centrului, decontând transportul medicilor și asigurând toate resursele necesare pentru a menține centrul de permanență funcțional.
JCS-Denis Dutca
2 Comentarii
Praf in ochii alegatorilor pentru campania electorala.
Le mai plateste si “transportul” medicilor care au salar de 12 000 – 15 000 ron
Un fapt excelent.Greu de reparat distrugerile PDL PNL.