Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – CSM Reșița a mai evoluat în Liga 2 acum trei ani, iar președintele Bobar afirmă că actuala competiție este mai scumpă! De aceea, șeful din Valea Domanului face un apel către Consiliul Județean Caraș-Severin să vină în sprijinul echipei!

Liga 2 este una foarte scumpă, au crescut foarte mult prețurile față de acum trei ani. Aici mă refer la tot, de la hoteluri și deplasări, la salariile jucătorilor. Din punctul meu de vedere, pentru un sezon de Liga 2 avem nevoie de aproximativ 1.400.000 de euro. Acesta ar fi un buget de menținere în Liga 2. De asemenea, sunt deja echipe care au 2,5 sau 3 milioane de euro, dar acele formații au alt obiectiv. Piața jucătorilor este foarte scumpă. Echipele care vor promovarea oferă salarii de 6-7 mii de euro. Am încercat să contactăm și noi unii fotbaliști, dar nu am avut nicio șansă. Jucătorii care au rămas au contracte mai mari față de sezonul trecut și este foarte important să existe un echilibru în vestiar privind salariile. Îmi doresc să avem jucători care doresc să se afirme, decât fotbaliști care au fost prin Liga 1 și zic că ei le știu pe toate. Suporterii reșițeni merită să vadă echipe de tradiție în Valea Domanului și cred va fi o medie de spectatori de aproximativ 4000 la partidele de acasă. Avem teren bun, condiții bune și nu ne vom face de râs. Finanțarea echipei este de la Primărie și Consiliul Local Reșița și atât primarul Ioan Popa, cât și eu ne dorim ca și Consiliul Județean să vină alături de noi. Suntem la alt nivel și este mult mai greu. Orice mână de ajutor ne este de folos. Sunt convins că se vor găsi soluții, așa cum s-au găsit și acum trei ani de zile când am mai fost ajutați cu o anumită sumă!”, a declarat Cristi Bobar, directorul CSM Reșița.

Președintele Consiliului Județean, Romeo Dunca, a anunțat deja că va propune susținerea echipei fanion a județului cu o sumă de 500-700 de mii de lei anual!

JCS-Ștefan Moraru