CARAŞ-SEVERIN – Din totalul amenzilor aplicate de Garda Forestieră, la buget nu au ajuns nici 20 % din bani!
ORAVIȚA – La spitalul din Oravița trebuie acreditată o nouă secție de profil în locul celei externe. O spune Ionuț Popovici, șeful Casei Județene de Asigurări de Sănătate (CJAS), cu referire la clădirea sanatoriului inaugurat în 1937!
CARANSEBEȘ – Asta pare să fie concluzia după aprobarea bugetului municipiului pe 2023, cel mai mare din istorie, după caracterizarea primarului Felix Borcean. Asta și datorită fondurilor europene și guvernamentale, aproape 90 de milioane de lei, pe care se bazează administrația locală în acest an, alături de alte 60 de milioane ce reprezintă bugetul propriu al Caransebeșului!
CARAȘ-SEVERIN – Președintele Consiliului Județean, Romeo Dunca, a explicat cum s-a ajuns ca județul să facă o impresionantă economie, din vacantarea anumitor posturi, fapt ce permite investirea sumelor în drumurile județene!
CARAȘ-SEVERIN – Aleșii județului au decis să sporească bugetul Culturii, de 850.000 de lei, cu încă un milion, pentru ca și Caraș-Severinul să se branșeze la fenomenul implicat de faptul că anul acesta Timișoara este capitală culturală europeană. Ulterior, s-a constatat însă o situație fără precedent, milionul ar fi fost luat de la… Spitalul Județean!
REȘIȚA – Cu 725 de milioane lei, vistieria Reșiței se apropie de cea a primelor zece orașe din țară. Asta întrucât 2023 reprezintă finalul ciclului financiar 2014-2020 și aduce cea mai mare parte din resursa financiară pe proiectele europene depuse până acum!
CARAȘ-SEVERIN – Deputatul liberal vorbește despre alocarea a 7,2% din PIB pentru investiții, în bugetul pe 2023, printre care se numără și trei obiective din Caraș-Severin: reabilitare și promovare pentru Băile Herculane, dispensarul comunal din Berliște și străzile din comuna Sichevița!
CARANSEBEŞ – Spitalul Bora, străzile, iluminatul public și salariile sunt beneficiarii ultimei rectificări bugetare aprobate miercuri de aleșii locali ai municipiului. Bani, peste 1,7 milioane de lei, din care o parte a mers către bursele elevilor, restul către diverse sectoare, așa cum a explicat directorul economic al Primăriei Caransebeș, Marius Preda, interpelat de consilierii liberali!
CARAȘ-SEVERIN – Ministrul PSD al Finanțelor a schimbat paradigma de construcție bugetară astfel încât banii publici să fie cheltuiți cu mai mare eficiență. Sau cel puţin, susţine senatorul Ion Mocioalcă, „se trece de la o bugetare economică la bugetarea funcțională“!
CARAȘ-SEVERIN – Din nefericire, banii sunt din salarii care s-ar fi cuvenit personalului rămas neangajat. Ne lipsesc calificații! Potrivit șefului județului, banii vor fi folosiți tot pentru necesitățile asistenței sociale, unde nevoile sunt mari, iar banii sunt puțini!