ANINA – Primăria Anina vrea să refacă drumul spre lac. Parcul Național Semenic-Cheile Carașului se opune!
REȘIȚA – Adrian Popescu, directorul general al TMK Artrom, unul dintre cei mai mari producători de ţevi industriale din România, a spus, pentru Ziarul Financiar, că oprirea activităţii unui complex de uzine ca TMK ARTROM în România ar putea produce şocuri economice imense!
CARAȘ-SEVERIN – În luna februarie, Ministerul Investițiilor Europene a semnat finanțarea a șase proiecte în valoare de 47,7 milioane lei!
SOCOL – Pentru comuna pe care o conduce, primărița Olgița Ghiță își dorește ca aceasta să-și recapete valoarea din vremurile de glorie. De aceea, printre obiectivele țintite de primărie figurează drumurile și mânăstirile comunei!
ROMÂNIA – O aeronavă MiG 21 LanceR, din dotarea Bazei 86 Aeriene, care executa o misiune de patrulare aeriană deasupra Dobrogei, a pierdut legătura cu turnul de control!
CARAŞ-SEVERIN – Deputatul cărăşean Marius Damian a votat Declarația Parlamentului României cu privire la situația din Ucraina, prin care este condamnată cu fermitate agresiunea armată masivă a Federației Ruse asupra Ucrainei!
REȘIȚA – Data de 31 martie este termenul limită până la care poate fi prelungit abonamentului. În caz contrar, ulterior acestei date, locurile vor fi scoase la licitație, sumele ajungând la cote impresionante!
CARAȘ-SEVERIN – Este de părere medicul Paul Purea, analizând cum stau lucrurile la înălțimile județului, unde președintele CJ este încolțit de sceptici care-l acuză de neputință și fantezii irealizabile!
REȘIȚA – De zile bune, iluminatul public nu funcționează pe unele porțiuni ale străzilor Zadei și Sportului!
REŞIŢA – Aceasta este suma aprobată recent de administraţia locală pentru 2713 de burse şcolare aferente primului semestru al acestui an şcolar şi alte 1878 de burse pentru semestrul al doilea!
