CARAŞ-SEVERIN – Procurorii din cadrul DNA au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a lui Victor Naidan, arhitectul judeţului, şi a firmei SC Tab Construct Confort SRL!
REŞIŢA – Tânărul de 27 de ani este din Reşiţa şi a lucrat ca angajat pe nava care a avut 706 cazuri cu coronavirus. Este plecat de mult timp din ţară, iar în această perioadă nu a venit acasă la Reşiţa!
CARANSEBEȘ – Este vorba de 340.000 de lei alocați de municipalitatea din Caransebeș pentru proiectele pe Legea 350 privind finanțările nerambursabile de la bugetul local, din care mai bine de jumătate se îndreaptă către Culte!
CARAŞ-SEVERIN – Ionuţ Popovici, vicepreşedintele CJ, vorbeşte despre birocraţia şi tergiversările fără explicaţii, implicate de proiectele europene!
REŞIŢA – Atâtea iniţiative importante pentru viaţa urbei au primit, în ritm galopant, votul aleşilor reşiţenilor, într-o şedinţă de îndată!
GRĂDINARI – Există un cărăşean de 61 de ani în cazul căruia alcooltestul a indicat un rezultat surprinzător, de 5,79 mg/l alcool pur în aerul expirat (ştiut fiind faptul că în sânge cantitatea e cam dublă). Şi nu, nu era în comă, ci la volan, la Grădinari, conducând fără permis, un autoturism neînmatriculat, care avea numere false…
CARAȘ-SEVERIN – România continuă să taie păduri fără a ţine cont de nimeni şi de nimic, agăţându-se de orice hârţoagă sau chichiţă birocratică prin care poate să justifice tăierile!
REŞIŢA – Oamenii legii vorbesc despre cinci bărbaţi prinşi în flagrant delict, imediat după ce au spart un depozit, unul dintre ei fiind urmărit naţional: reşiţeanul căutat după ce a spart 12 apartamente!
CARAŞ-SEVERIN – Deja două persoane sunt internate la Timişoara. Mâine, 6 martie, DSP Caraş-Severin va recolta probe de la locatarii blocului respectiv, asta după ce dr. Radu Alexandru Macovei, de la Spitalul Clinic de Urgență București, a precizat că se impun astfel de analize.
ROMÂNIA – Dacă în urmă cu trei săptămâni ministrul de Interne primea aviz negativ pentru Guvernul Orban 2, iată că parlamentarii au revenit la sentimente mai bune și i-au dat aviz favorabil în Guvernul Câțu.
