CARANSEBEȘ – Managerul interimar, Călin Grozăvescu, a venit în Consiliul Local pentru a afla dacă se pot aloca banii promiși spitalului la începutul anului din bugetul local. Grozăvescu a ridicat problema la capitolul Diverse, întrebând conducerea municipalității dacă poate beneficia de vreun ajutor financiar, pentru că cei de la Enel bat la ușă!
CARAŞ-SEVERIN – Iar Direcţia Silvică, în urma controalelor, a constatat că pagubele se ridică la peste 100 de mii de lei. În curs, sunt controale la ocoalele din Mehadia, Sasca Montană şi Băile Herculane!
REŞIŢA – Reper pentru arta naivă bănăţeană, artistul a murit în noaptea de marţi spre miercuri, la vârsta de 88 de ani. Pictorul naiv era internat pe secţia de Cardiologie, la Spitalul Judeţean de Urgenţă Reşiţa pentru un anevrism de aortă!
REŞIŢA – Un incendiu a cuprins, astăzi, una dintre anexele unei gospodării din Reşiţa, situată în cartierul reşiţean Muncitoresc, pe strada Paul Iorgovici (la nr. 42)!
CARANSEBEŞ – Dr. Aurel Vainer, preşedintele Federaţiei Comunităţilor Evreieşti-Cultul mozaic, a trimis un comunicat de presă prin care îşi exprimă convingerea că sprijinul acordat de primarul Felix Borcean sinagogii din Caransebeş este unul firesc şi că „organele abilitate vor soluţiona în mod corect, transprent şi rapid acest caz“!
REŞIŢA – Oricare variantă aţi alege, ea va fi disponibilă în curând pe vechea platformă Prescom-CET, între Penny şi Kaufland!
CARAŞ-SEVERIN – Chiar şi aşa, prim-procurorul cărăşean Laura Gabriela Iancu a ţinut să mulţumească locuitorilor Banatului de Munte pentru că au respectat regulile, lucru care ne ajută acum să câştigăm lupta!
REŞIŢA – Ţinând cont că biletele vândute pentru seriile din lunile martie şi aprilie 2020 au fost anulate în contextul stării de urgenţă generate de pandemia COVID-19, Casa Judeţeană de Pensii Caraş-Severin informează pensionarii că aceştia trebuie să-şi reprogrameze biletele prin alte cereri!
REŞIŢA – Crime, contrabandă cu ţigări, deţinere ilegală de arme, accidente, furturi, tâlhării, aflăm tot mai des că semeni de-ai noştri comit asemenea fapte!
ANINA – Asociaţia Standpunkt e.V. din Germania, care se ocupă de padocul din Anina şi a realizat campanii de sterilizare în parteneriat cu Primăria Anina, nu i-a uitat la vreme de criză nici pe cei defavorizaţi de soartă!
