Caraş-Severin, Romania

ANINA – Asociaţia Standpunkt e.V. din Germania, care se ocupă de padocul din Anina şi a realizat campanii de sterilizare în parteneriat cu Primăria Anina, nu i-a uitat la vreme de criză nici pe cei defavorizaţi de soartă!

Toate au fost posibile datorită generozităţii şi charismei doamnei Tanja Hammerl, care a iniţiat în luna aprilie o campanie umanitară online în colaborare cu altă asociaţie din Germania. Campania a avut în prim-plan cuvântul cheie „mâncare“, fondurile obţinute fiind destinate copiilor şi bătrânilor din Anina, cărora li s-a oferit în perioada stării de urgenţă câte o masă caldă. Este vorba de 60 de porţii de mâncare asigurate acestor persoane defavorizate, fiecare prânz constând din ciorbă şi felul principal.

Pe lângă donaţiile obişnuite, membrii asociaţiei au iniţiat realizarea şi vânzarea unor tablouri handmade cu fotografii sub genericul „O amintire pentru o masă caldă“, contribuţia minimă fiind de 5 euro, echivalentul unei mese calde pentru cei nevoiaşi. În tabloul cu amintiri (obligatoriu din carton) propus de asociaţie, au fost lipite poze cu câinii protejaţi. Campania a stat sub semnul creativităţii, al anti-plictiselii, dar mai ales al ajutorării semenilor. Totul, din dragoste pentru animale şi pentru oamenii nevoiaşi.

JCS-Alexandra Gorghiu