REȘIȚA – CSM Reșița s-a impus cu scorul de 5-1 în fața Progresului Ezeriș, în primul meci amical din 2020. Jocul a avut loc pe terenul sintetic din Valea Domanului, iar marcatorii rosso-nerilor au fost Dat x2, Buș, Dodoi și Acka. Epure de la Ezeriș a înscris golul de onoare. Duminică, CSM Reșița va pleca în cantonamentul din Antalya, unde va susține mai multe partide de pregătire.
REȘIȚA – Handbaliștii reșițeni au reușit joi, 30 ianuarie, să câștige primul meci din deplasare din acest sezon. Partida dintre CSM Bacău și CSM Reșița s-a încheiat cu scorul de 27-26 în favoarea reșițenilor, cu acest succes rosso-nerii învingându-și fostul antrenor, pe Adrian Petrea.
REŞIŢA – Fotbalistele de la ACS Banat Girls se vor reuni în prima săptămână din februarie, iar campionatul se va relua, cel mai probabil, în luna martie.
CARANSEBEȘ – Echipa suporterilor din Balta Sărată, Magica, a început pregătirile în vederea reluării Campionatului Ligii a IV-a, deocamdată cu antrenamente de acomodare la efort, după care intensitatea acestora va creşte treptat, pentru ca, la sfârşitul perioadei, băieţii antrenaţi de Sorin Costachi să susţină şi câteva meciuri amicale.
REȘIȚA – Clubul Sportiv Școlar Reșița a publicat lista primilor zece sportivi care au obținut cele mai bune rezultate în anul 2019. Cristian Roiban se află pe primul loc, după ce atletul a reușit să câștige mai multe competiții în probele de viteză.
CARAȘ-SEVERIN – După ce l-a adus pe Răzvan Costachi, Progresul Ezeriș a mai realizat un transfer. L-a achiziționat pe căpitanul echipei Voința Lupac, Sorin Străin, un alt jucător experimentat.
REȘIȚA – Zilele trecute a avut loc la Sala Polivalentă din Reșița un turneu de tenis de câmp rezervat seniorilor. 28 de concurenți din Reșița și din orașul Ada (Serbia) s-au întrecut la acest concurs amical.
REȘIȚA – La finalul săptămânii trecute, jucătorii pregătiți de Dorinel Munteanu s-au întors de la Vatra Dornei, iar joi vor disputa un amical cu Progresul Ezeriș. Partida de pregătire se va desfășura pe terenul sintetic din Valea Domanului, de la ora 15:00.
CARAȘ-SEVERIN – Patronul de la FCSB a primit o replică elegantă chiar din partea Laurei Rus, componentă a naționalei României.
REȘIȚA – Handbaliștii reșițeni au încheiat turneul amical de la Baia Mare pe locul 3, iar joi vor disputa primul meci oficial din acest an!
