REȘIȚA – Sala de forță din incinta stadionului „Mircea Chivu” a fost recent renovată, iar de acum înainte fotbaliștii de la CSM Reșița se pot antrena cu aparate moderne. Sala nu a mai fost renovată din anul 2009, președintele clubului în acea vreme fiind tot Cristi Bobar!
REȘIȚA – Echipa reșițeană de arbitri formată din Sandra Lipan și Viorel Enășel, coordonată de maestrul Zoltan Lipan, va participa la Mediaș, la un curs de formare și perfecționare!
REȘIȚA – CSM Reșița a remizat sâmbătă, 13 februarie, scor 2-2, în partida amicală cu Ripensia Timișoara. Acesta a fost și ultimul joc al rosso-nerilor înainte de primul meci oficial din 2021 din Liga 2, cel cu Csikszereda de sâmbătă, 20 februarie!
MUNTELE MIC – În perioada 9-11 martie, Campionatul Național al monitorilor de schi din România va avea loc în stațiunea cărășeană Muntele Mic!
REȘIȚA – Secția de volei, coordonată de prof. Daniel Jitaru, a reușit să obțină la Campionatul Național de volei pe zăpadă, pentru seniori, medaliile de aur, atât la feminin căt și la masculin, competiție ce s-a desfășurat în perioada 4-7 februarie în stațiunea Azuga de pe Valea Prahovei!
REȘIȚA – Elevele lui Daniel Amariei se vor antrena zilnic, timp de cinci săptămâni, pentru partea a doua a sezonului de Liga 1, în mare parte pe terenul de la Minda. De pregătirea fizică a fetelor se va ocupa Octavian Bârsanu!
REȘIȚA – Cei doi viteziști reșițeni au cucerit noi medalii la Campionatele Naționale de atletism pentru seniori și tineret. Daria Grigoroiu vine acasă cu două medalii, în proba de 60 de m garduri, una de argint la tineret și alta de bronz la seniori. De asemenea, Cristian Roiban a obținut medalia de bronz tot în proba de 60 m plat, la tineret!
REȘIȚA – CSM Reșița a disputat sâmbătă, 6 februarie, un amical împotriva formației FC Universitatea Craiova 1948, joc încheiat cu victoria oltenilor cu 2-1!
REȘIȚA – CSM Reșița a disputat primele două meciuri oficiale din 2021 în Liga Zimbrilor. Reșițenii au fost învinși ambele jocuri, 19-28 cu CSM Focșani și 22-34 cu CSM București și rămân pe locul 14 în clasament!
REȘIȚA – Sportivul Anca Daniel, legitimat la Clubul Sportiv Municipal Reșița, a cucerit sâmbătă, 6 februarie, medalia de argint la Cupa României, categoria U22. Competiția a avut loc Brăila, aceasta fiind și prima din 2021!
