Caraş-Severin, Romania

VALEAPAI – Entuziasmul tinerilor timișoreni Radu şi Nicoleta Trifan poate fi aplaudat la scenă deschisă, după ce aceștia și-au propus să readucă la viață o casă veche din această localitate, reconstruind-o după metode tradiționale. „Căsuța Trifan“ este un proiect început în 25 mai 2016, obiectivul având în vedere păstrarea nealterată a spiritului acestor case vechi, tipice din Banat, însă aducând confortul vieții moderne.

Dacă în trecut asistam la fenomenul migrației populației de la sat la oraș, se pare acum asistăm la un fenomen invers, cei care, după 1990, au ajuns la vârsta pensionării, se întorc la țarina străbună, în timp ce tinerii iau calea străinătății. Puțini se întorc, însă printre cei mai curajoși, se numără și Radu Trifan care, după ce a colindat lumea, a revenit și s-a hotărât să schimbe ceva în viața lui pentru binele familiei. Cine nu-ți dorește o casă a lui, să știe că a pus umărul, că a construit-o cu mâinile lui, fără să o fi moștenit de la părinți sau de la bunici?! Așa a cumpărat familia Trifan această casă din Valeapai, atestată undeva, pe la 1850, deci cu peste 160 de ani vechime și care, în momentul în care a fost achiziționată, nu a mai fost locuită timp de 20 de ani.

trifan2

Cu mijloacele moderne de comunicare și prieteni săritori, proiectul a fost înscris pe o platformă de voluntariat care facilitează turismul activ, astfel că, din întreaga lume au sosit la Căsuța Trifan voluntari care s-au alăturat acestui vis frumos. În 2017, împreună cu prietenii din Belgia, Germania, Franța, Anglia, Israel, Malaezia, ei au reușit să construiască gardul, să refacă pereții casei, să pună grădina pe picioare și să facă un cuptor din lut pentru pâine, dar și multe alte reparații: „ Până recent, consemnează pe pagina de Facebook fostul jurnalist Radu Trifan, zona din spatele Căsuței nu s-a bucurat de prea multă atenție. Când am ajuns acolo prima dată, timpanul (partea care acoperă podul) avea o gaură mare prin care zburau tot felul de păsări și aveam zeci de cuiburi de viespi în pod. Primul lucru a fost să închidem acea gaură, apoi am văruit peretele, am vopsit geamurile, am făcut dezinsecție în pod, am completat țigla de pe margini. În vară am demolat anexa, iar cu această ocazie, zidul care dădea înspre grădină, spart și înnegrit de un foc scăpat de sub control, a dispărut. A venit și rândul acestei zone să intre în reabilitare. Am dat jos tot placajul acela deteriorat, am dat jos ușa de intrare în pod, am reparat și completat lăteții grav deteriorați, am întărit căpriorii, apoi am acoperit cu scândura încălecată pe mijloc și am înlocuit ușa cu una nouă. Urmează să adăugăm margini decorative acoperișului, care se vor continua în pridvor. Apoi vopsim tot lemnul nou“.

Munci agricole și roade pe măsură

Cei doi soți, Radu și Nicoleta Trifan, au cumpărat casa cu 4000 de euro, în ideea de a avea o casă de vacanță, mai ales pentru copiii lor Tudor și Tereza, pentru a se bucura de aerul curat de țară. Treptat, au intrat și în rețeaua WWOOF România (World Wide Opportunieties on Organic Farms) pentru că și-au propus ca, pe lângă restaurarea Căsuței, să se ocupe și de alte proiecte care să contribuie la redescoperirea zonei, cu tot ce are mai bun: natură, peisaje, cultură, produse unice.

trifan1

„Ne dorim să încurajăm folosirea soiurilor autohtone, să punem în valoare diversitatea uimitoare de produse uitate sau abandonate, să experimentăm agricultura ecologică și biologică. Vrem să extindem grădina de legume în sistem de permacultură, să repunem în funcțiune complet via, să extindem livada cu diferite soiuri locale aflate pe cale de dispariție (caise, piersici, prune, pere etc.), să punem în valoare plantele din vegetația spontană și multe altele. Suntem optimiști că, începând cu primăvara lui 2018, Căsuța va fi locuită pe tot parcursul anului și că va fi un loc plin de viață în cadrul comunității din Valeapai“, sunt doar câteva din proiectele soților Trifan.

De Crăciun ei au trimis în toată țara colete cu produse de casă, preparate din producție proprie, care s-au bucurat de aprecieri și laude. Pe pagina oficială de Facebook, „Căsuța Trifan din Valeapai“, ei argumentează: „Credem că arhitectura tradițională a Banatului are foarte mult de oferit și ne dorim să contribuim la salvarea și punerea ei în valoare“.

Satul Valeapai, comuna Ramna, este situat în nordul județului Caraș-Severin, pe drumul județean DJ585 Bocșa-Ramna-Visag și, în 2017, a sărbătorit 420 de ani de atestare documentară.

Foto: Căsuța Trifan Valeapai