Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – A fost criticat faptul că la atât se rezumă, în manuale, acest moment cheie al istoriei naţionale.Profesorii universitari Mihai Vişan şi Vasile Zaberca au evocat marţi, în cadrul Simpozionului dedicat aniversării a 153 de ani de la înfăptuirea Unirii Principatelor Române, o pagină despre istoria evenimentului, importanţa acestuia şi rolul determinant al personalităţilor vremii, deveniţi corifeii edificării statului român modern.

S-a vorbit despre Convenţia de la Paris, documentul-cheie al Unirii, care a permis alegerea lui Cuza ca domn în ambele principate române, fiind evocat totodată momentul în care clasa politică şi autorităţile vremii au dat dovadă de fermitate prin anularea unor alegeri şi organizarea unui alt scrutin. Lucru pe care structurile statale actuale nu ar avea tăria să-l facă atunci când există îndoieli temeinice privind derularea corectă a alegerilor.

Evenimentul s-a derulat în sala de şedinţe a consiliului local reşiţean, a fost mediat de primarul Mihai Stepanescu, şi a atras participarea reprezentanţilor diferitelor servicii din cadrul municipalităţii, ai mediului universitar, a unor oameni de cultură, consilierii locali, dascăli şi cadre militare.

Antoniu Mocanu