Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – În timp ce numărul mediu al pensionarilor a scăzut în primul trimestru cu 103 față de cel precedent, pensia medie a scăzut doar cu 3 lei!

Mai exact, numărul mediu al pensionarilor din județ fost de 66.447 în T4 2025, pentru ca în primul trimestru al anului curent să scadă la 66.345 (-0,15%). În același timp, pensia medie a cărășenilor a scăzut și ea, de la 2.708 lei la 2.705 lei (-0,09%). La nivel național, potrivit Institutului Național de Statistică, numărul mediu de pensionari a fost de 4.920.000, în scădere cu 7.000 față de trimestrul precedent, în timp ce pensia medie lunară a fost de 2.934 lei, și ea în scădere, dar cu 0,8%. „Indicele pensiei medii reale calculat, ca raport între indicele pensiei nominale nete și indicele prețurilor de consum, a fost de 97,3%.“, precizează comunicatul INS, ceea ce, în traducere, înseamnă că puterea de cumpărare a pensiei medii a scăzut față de perioada anterioară și că pensionarii pot cumpăra de fapt cu 2,7% mai puțin!

Cu această pensie medie de 2.705 lei, pensionarii din Caraș-Severin s-au situat pe poziția 19 într-un clasament național deschis de București (3.575 lei) și urmat de Hunedoara (3.502 lei), Brașov (3.330 lei), Gorj (3.289 lei), Galați (3.021 lei), Constanța (3.020 lei), Prahova (3.019 lei) și Argeș (3.009 lei). Cele mai mici pensii medii au fost cele din Vaslui (2.285 lei), Giurgiu (2.284 lei), Vrancea (2.273 lei) și Botoșani (2.232 lei).

În ceea ce privește raportul dintre numărul mediu de pensionari și numărul mediu de salariați, județul Caraș-Severin se numără printre cele 7 din țară cu un raport de 1,2 (respectiv 120 pensionari la 100 salariați). Este al treilea raport, ridicat, după Vaslui (1,4) și Teleorman (1,5) și exprimă presiunea pe care o exercită deficitul populației active, de salariați, asupra sistemului de pensii. Cel mai mic raport îl găsim în București și Ilfov (0,4), județe urmate de Cluj și Timiș (0,6), Brașov, Sibiu, Bihor și Arad (0,7). Ideal ar fi, desigur, ca acest raport să tindă spre 1 și să scadă cât mai mult, preferabil prin creșterea numărului celor care contribuie la sistemul de pensii.

Din analiza datelor statistice din perioada 2015-2024 rezultă că în Caraș-Severin scăderea numărului pensionarilor a fost constantă, în timp ce creșterea numărului salariaților a fost una nesemnificativă. Astfel, dacă în 2015 erau 75.407 pensionari în județ, în 2024 au fost doar 66.296 (-12,08%), în timp ce numărul salariaților a oscilat între 53.632 în 2015 și 53.749 (+0,22%) în 2024, cu un minim de 49.813 în 2020, an de la care creșterea este mai curând o revenire la nivelul anului 2015.

JCS-Walter Fleck

Adaugă comentariu