Unele drumuri din Almăj vor fi asfaltate, altele reparate - Caon.ro

Caraş-Severin, Romania

VALEA ALMĂJULUI – Primul dintre acestea este cel care duce spre complexul de mori de la Rudăria, care în scurt timp va avea un nou strat de asfalt!

O nouă vizită în teren, de data aceasta pe drumurile judeţene din Almăj, mai exact pe DJ 571 F – intravilan Eftimie Murgu și DJ 571 B – Intersecție Gârbovăț – Dalboșeț – Șopotu Nou, a fost efectuată de reprezentanți ai Consiliului Județean Caraș-Severin, ai Direcției de Drumuri Județene Caraș-Severin, alături de reprezentanți ai constructorului.

Vizita a avut ca scop stabilirea calendarului pentru întreținerea drumurilor, ca urmare a Acordului cadru semnat între Direcția de Drumuri Județene Caraș-Severin și MaxAgro ce are ca obiect reparații pe mai multe tronsoane de drum județean. Prima lucrare de întreținere din contractul cadru încheiat cu MaxAgro începe pe raza comunei Eftimie Murgu. Motivele pentru care s-au demarat lucrările sunt următoarele: zona prezintă un mare interes turistic, iar modernizarea drumului județean de la intersecția cu drumul național a fost realizată anul trecut și a rămas doar un segment de 1,5 km din localitate nereparat.

„La sfârșitul săptămânii viitoare întregul tronson va avea un strat nou de asfalt, lucrările fiind apoi finalizate cu toate marcajele necesare pentru ca vizitatorii morilor de apă de la Rudăria să poată sosi aici în mod confortabil. Datorită licitației corecte și transparente pentru atribuirea lucrărilor, constructorul căruia i s-a adjudecat serviciul a făcut o economie de 40%, ceea ce înseamnă că lucrările pe care o altă firmă le-ar fi realizat cu 10 milioane, câștigătorul a reușit să le facă cu 6 milioane“, a precizat vineri preşedintele Consiliului Judeţean, Romeo Dunca.

Lista preşedintelui cu drumurile judeţene este deja la MaxAgro, aşa cum v-am mai spus, şi cuprinde tronsoane care au nevoie de mici reparații, dar și unele unde trebuie asfalt:
1. DJ 572 – Vermeș – Izgar – Limită jud. Timiș
2. DJ 572 – Intravilan Berzovia
3. DJ 585 – Intravilan Doclin
4. DJ 585 – Biniș – Bocșa
5. DJ 586 – Bocșa – Ocna de Fier (mici reparații)
6. DJ 581 – Reșița – Lupac (mici reparații)
7. DJ 683 – Zăvoi – Poiana Mărului (mici reparații)
8. DJ 582 – Reșița – Prislop – Slatina Timiș (mici reparații)
9. DJ 608A – Borlova – Muntele Mic (mici reparații)
10. DJ 587 – Fârliug – Dezești
11. DJ 587 – Brebu – Zorlențu Mare
12. DJ 582A – Reșița – Târnova (asfalt)
13. DJ 571C – Oravița – Ciclova Română
14. DJ 571C – Potoc – Intersecție DJ 571
15. DJ 573 – Oravița – Brădișoru de Jos (asfalt)
16. DJ 571F – Intravilan Eftimie Murgu
17. DJ 571B – Intersecție Gârbovăț – Dalboșeț – Șopotu Nou
18. DJ 573A – Nicolinț – Rusova Nouă
19. DJ 586 – Ocna de Fier – Intersecție Dognecea
20. DJ 608C – Valea Timișului – Bolvașnița – Vârciorova

JCS-Nina Curiţa