REŞIŢA – Implementarea proiectului va debuta cu scoaterea a 6,8 hectare de teren din Fondul forestier naţional!
REȘIȚA – De această dată, funcționarii municipalității n-au mai fost testați vizavi de numărul de zile pe care-l face o adresă pentru a ajunge de la un etaj la altul, ci în legătură cu timpul de reacție la situații de urgență!
REȘIȚA – … dar, deși e între primele din țară, pe viitor vrea să ridice piciorul de pe accelerație. Asta ca să nu derapeze din cauza cofinanțărilor pe care le va avea de plătit. Afirmația îi aparține primarului Ioan Popa, conform căruia orașul trebuie să genereze și venituri cu care să poată acoperi eventuale necesități financiare!
REȘIȚA – Municipalitatea și-a finalizat implementarea proiectului de digitalizare prin care le permite cetățenilor să beneficieze de servicii rapide, online, fără nelipsitele copii xerox și dosare cu șină!
REȘIȚA. Municipiul Reșița, prin Primar POPA Ioan, anunță publicul interesat asupra luării deciziei etapei de încadrare de către Agenția pentru Protecția Mediului Caraș-Severin, în cadrul procedurii de evaluare a impactului asupra mediului : fără evaluarea impactului asupra mediului, pentru proiectul ,,Modernizare și Reabilitare Teatrul de Vară”, propus a fi amplasat în Reșița, strada Petru Maior, județul Caraș-Severin.
REŞIŢA – „Prioritatea pentru pietoni“ este ideea de bază a proiectului de reabilitare a străzilor din cartier!
REŞIŢA – E vorba despre copia fidelă a celor aflate deja în construcţie în Stavila, în zona podului Lend!
REȘIȚA – Primăria anunță demararea procedurii de licitație publică pentru locurile de parcare din oraș. Cererile se depun în perioada 1-15 septembrie pentru locurile pentru persoane cu dizabilități, respectiv în perioada 18-29 septembrie pentru ceilalți solicitanți!
REȘIȚA – Sub acest slogan, primăria etalează cele 16 autoturisme electrice Dacia Spring pe care le-a cumpărat accesând programul „Rabla” pentru instituții publice, derulat de Autoritatea Fondului de Mediu (AFM). Municipalitatea a atras 1,92 milioane de lei, bani cu care au fost achiziționate cele 16 Dacii „verzi”!