CARAȘ-SEVERIN – În primele 8 luni ale anului, polițiștii cărășeni au aplicat amenzi de sute de mii de lei și au confiscat peste 1.500 de metri cubi de lemne, valorând alți 300.000 de lei!
CARAȘ-SEVERIN – Alți trei transportatori au fost sancționați, fiecare pentru fapte diferite: unul transporta altă cantitate decât în acte, altul avea actele de transport expirate, iar cel de-al treilea transporta cantități industriale fără să se înregistreze în SUMAL 2.0!
CARAȘ-SEVERIN – Caraș-Severinul continuă să fie afectat de incendii de vegetație care au mistuit, în ultimele zile, sute de hectare. Potrivit datelor transmise de Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Semenic“, la data de 10 septembrie, suprafața afectată depășea 400 de hectare, pompierii fiind nevoiți să intervină în zone greu accesibile, pentru localizarea și limitarea focarelor!
CARAȘ-SEVERIN – Cu mai puțini asociați și cu suprafața redusă la jumătate, Ocolul Silvic Banatul Montan se reorganizează!
CARAȘ-SEVERIN – Prin aceasta înțelegându-se asumarea calității de asociat unic, urmare a retragerii celorlalte 15 UAT-uri asociate!
CARAȘ-SEVERIN – Un control efectuat de Garda Forestieră Timișoara la pepinierele silvice din cadrul Direcției Silvice Caraș-Severin a scos la iveală lipsa a sute de mii de puieți forestieri care figurau în evidențele oficiale, dar nu au fost găsiți în teren. Cazul a generat reacții dure din partea ministrului Mediului, Apelor și Pădurilor, Diana Buzoianu, care acuză existența unor practici ce afectează viitorul pădurilor României!
CARAȘ-SEVERIN – Se va întâmpla până la sfârșitul acestui an, conform graficului emis încă din primăvara trecută de Direcția Silvică!
CARAȘ-SEVERIN – Pompierii cărășeni continuă lupta cu flăcările în principalele zone afectate, concentrarea eforturilor fiind fracționată de alte incendii izbucnite, puse cu bună știință, în tot județul!
CARAȘ-SEVERIN – Ne referim la cel rupt și doborât în ariile protejate ale județului de vântul puternic din 13-14 iulie 2023!
REȘIȚA – Municipiul Reșița a găzduit sâmbătă, 2 mai 2026, evenimentul „Ziua Potecilor”, organizat de Asociația Tășuleasa Social și Fundația Comunitară Banatul Montan, cu participarea Asociației Bike Attack Reșița și a Asociației Reșița Alpină!
