Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – Cu mai puțini asociați și cu suprafața redusă la jumătate, Ocolul Silvic Banatul Montan se reorganizează!

Reunit săptămâna trecută în ședință ordinară, Consiliul Local Reșița a aprobat asocierea Municipiului cu alte UAT din județ, în vederea participării la Ocolul Silvic Banatul Montan (OSMB) RA, precum și Contractul de asociere și noul Regulament/Statut. O formalitate pe care urmează să o îndeplinească și celelalte 8 UAT asociate într-o nouă formulă, mai suplă și mai funcțională, a OSMB. UAT Reșița, care și-a asumat rolul de asociat unic, intră cu o suprafață de 1.106,90 ha, celalalte UAT-uri asociate fiind: Slatina-Timiș (1.127,13 ha), Carașova (969,10 ha), Dognecea (741,70 ha), Forotic (658,10 ha), Goruia (563,50 ha), Fârliug (453,10 ha), Ciclova Română (369,30 ha) și Ramna (323,26 ha).

În total sunt 6.312,09 ha în discuție, mai puțin de jumătate din cele 13.684,52 ha de fond forestier administrate anterior de OSMB, potrivit ultimului raport publicat, la 30 iunie 2025. Acestea reprezentau suprafețele UAT-urilor asociate Brebu, Brebu Nou, Carașova, Ciclova Română, Cornea, Forotic, Goruia, Iablanița, Lăpușnicu Mare, Naidăș, Reșița, Sasca Montană, Slatina Timiș, Socol, Târnova, Ticvaniu Mare, la care se adăugau 7.368,02 ha aparținând UAT Domașnea, Fârliug, Lupac, Moldova Nouă, Pojejena, Ramna, Șopotu Nou, administrate silvic pe bază de contract; și 1.592,868 ha (UAT Dalboșeț, biserici și persoane fizice) pentru care se asigurau pază și prestări servicii silvice. Din cei 16 asociați au intrat în 2026 doar 12, după retragerea UAT Ticvaniu Mare, Socol, Sasca Montană și Naidăș, iar suprafața forestieră rămasă în administrarea OSMB a scăzut la 9.933,93 ha.

Constituită în 2018 ca o structură asociativă publică de interes local, în scopul asigurării unui management silvic centralizat pentru exploatarea și paza fondului forestier deținut de mai mult UAT-uri din județ, OSBM s-a confruntat de la bun început cu disfuncționalități, intrând relativ recent într-un blocaj sever. „Avem întârzieri la salarizare și e o situație critică la OSBM din cauza a 2 UAT-uri. Lăpușnicu Mare nu și-a plătit de vreo 5-6 ani cotele de administrare și de pază, suntem cu ei în instanță, am câștigat un proces la Înalta Curte, i-am obligat să ne dea un milion de lei, dar între timp s-a mai adunat un milion și ceva de lei. Celălalt este Iablanița. Sunt oameni care au lucrat, pădurari care au marcat, au făcut lucrări în zona lor și nu au fost plătiți de ani de zile – de către ei! Noi, ceilalți din Ocol ne-am asumat… dar e realmente injust ce se întâmplă.“, a explicat primarul Reșiței, Ioan Popa. În luna mai, la momentul asumării de către UAT Reșița a calității de asociat unic, OSMB acumulase datorii de 1,2 milioane lei, dar avea de încasat 1,8 milioane lei.

Între timp, UAT Reșița a aprobat în iunie actualizarea obiectului de activitate, celui principal „Silvicultură și alte activități silvice“ adăugându-se alte patru secundare: „exploatare forestieră“, „colectarea produselor forestiere nelemnoase din flora spontană“, „activități de servicii anexe silviculturii“ și „vânătoare și servicii anexe“. În fine, ar mai fi de adăugat că, în ședința de îndată din 10 august, Consiliul Local Reșița a aprobat majorarea capitalului social al OSMB cu suma de 400.000 lei, prin aport în numerar.

JCS-Walter Fleck

Adaugă comentariu