Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – 4 la Reșița, 2 la Caransebeș și altele la Glimboca și Oțelu Roșu. Ce se aruncă? Orice, de la deșeuri provenite din construcții, la materiale plastice!

Autoritățile au găsit mai multe locații în județ, în care erau depozitate ilegal deșeuri, în urma unor controale derulate de polițiștii cărășeni, pe linia prevenirii și combaterii operațiunilor ilegale cu deșeuri.

„​În perioada 23 septembrie–2 octombrie 2026, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin au inițiat și desfășurat împreună cu specialiștii Comisariatului Județean Caraș-Severin al Gărzii Naționale de Mediu, acțiuni pe raza întregului județ, pe linia prevenirii și combaterii operațiunilor ilegale cu deșeuri. În cadrul controalelor efectuate, au fost verificate 14 locații, au fost legitimate 150 de persoane și au fost verificate 109 autovehicule. Totodată, polițiștii au aplicat 8 sancțiuni contravenționale, dintre care 3 conform Legii nr. 61/1991 și 5 conform O.U.G. nr. 195/2002, fiind transmise 2 informări către autoritățile publice locale.“, transmite Poliția județului.

În urma constatărilor în teren, în municipiul Caransebeș au fost identificate 2 locații în care erau depozitate ilegal deșeuri provenite din construcții. Proprietarii terenurilor au fost identificați și somați de Garda de Mediu ca în termen de 15 zile să-și curețe terenurile și să depoziteze deșeurile în spații autorizate.

La Oțelu Roșu și în zona Glimboca au fost descoperite atât deșeuri din construcții, cât și deșeuri din material plastic. Și acolo, polițiștii și reprezentanții Gărzii de Mediu au dispus măsuri clare de remediere.

În municipiului Reșița au fost identificate 4 locații în care erau aruncate deșeuri. Urmează ca autorii sau proprietarii terenurilor respective să fie identificați.

„În toate cazurile identificate, reprezentanții Gărzii de Mediu Caraș-Severin au stabilit, conform competențelor, măsuri de remediere. ​Inspectoratul de Poliție Județean Caraș-Severin reamintește cetățenilor și agenților economici că protejarea mediului înconjurător este o responsabilitate comună și o obligație legală. Cetățenii sunt îndemnați să colecteze și să depoziteze deșeurile menajere, reciclabile și pe cele provenite din amenajări sau construcții exclusiv în spațiile special amenajate și prin intermediul operatorilor de salubritate autorizați. Abandonarea molozului sau a materialelor plastice pe terenuri virane, la marginea drumurilor ori pe malurile cursurilor de apă este strict interzisă și se sancționează contravențional.“, avertizează Poliția județului.

JCS-A.M.

Adaugă comentariu