Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – Se va întâmpla până la sfârșitul acestui an, conform graficului emis încă din primăvara trecută de Direcția Silvică!

Potrivit Gărzii Forestiere, suprafața totală a fondului forestier din județ aparținând persoanelor fizice și care nu sunt cuprinse în asociații (composesorate) este de 9.128,15 ha. „Până la această dată a fost preluată în pază suprafața de 4.738,94 ha, reprezentând un procentaj de realizare 52%. Direcția Silvică a preluat o suprafață de 4.724,54 ha, iar Ocolul Silvic Banatul Montan o suprafață de 14,40 ha, restul suprafeței de 4.389,21 ha preconizăm a se putea definitiva la finele acestui an, așa cum reiese și din graficele ocoalelor silvice.“, a precizat, marți, șeful Gărzii Forestiere, Gheorghe Săvianu, în cadrul ședinței Colegiului Prefectural.

Din cele 17 ocoale silvice, 10 au definitivat preluarea suprafețelor de fond forestier neadministrat și anume OS Oțelu Roșu, Rusca Montană, Teregova, Băile Herculane, Berzasca, Anina, Bozovici, Nera, Văliug și Moldova Nouă, celelalte raportând în schimb, procentaje de preluare cuprinse între 0% și 67%. Ocolului Silvic Sasca Montană îi rămâne sarcina de a prelua 100% din cele 149,06 ha aflate în discuție (147,6 ha la Ciuchici și 1,46 ha la Șopotu Nou). Urmează OS Reșița căruia i-au rămas de preluat 86% (181,53 ha), OS Bocșa Română 76% (1.026 ha, din care 529,53 ha la Vermeș și 424 ha la Doclin), OS Oravița 62% (673,04 ha), OS Mehadia 35% (26,6) și OS Păltiniș 33% (945,09 ha). Cea mai mare suprafață de preluat, de 1.752,04 ha (73%), se află însă pe raza OS Bocșa Montană (din care 1.334,91 ha la Fârliug, iar restul la Ramna, Bocșa și Ezeriș).

„Atât în cazul UAT Fârliug, dar și la UAT Ezeriș, urmare acțiunilor de identificare a suprafețelor ce urmează a fi preluate în pază s-au constatat multe probleme cu privire la documentele deținute de către proprietari, respectiv suprapuneri de suprafețe, amplasamente greșite, titluri de proprietate greșite ce trebuie rectificate, mai mult decât atât OS întâmpină mari probleme din partea unei colaborări neprielnice a cetățenilor și chiar a angajaților primăriilor respective.“, a subliniat Săvianu, potrivit căruia termenul de preluare rămâne septembrie 2026.

Preluarea în pază a suprafețelor de pădure ale persoanelor fizice are ca scop declarat reducerea și chiar stoparea fenomenului infracțional de tăieri ilegale și furt. Invocând Legea 331/2024 privind Codul Silvic, Garda Forestieră avertizează că nu va ezita în a aplica sancțiuni contravenționale acolo unde situația o va impune.

JCS-Walter Fleck

Adaugă comentariu