Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – Ne referim la cel rupt și doborât în ariile protejate ale județului de vântul puternic din 13-14 iulie 2023!

Fondul forestier administrat de Direcția Silvică a județului a fost afectat în urmă cu aproape 3 ani de un fenomen meteorologic de o intensitate deosebită, caracterizat prin vânturi cu viteze extreme. Au rămas în urmă 376.673 mc de rupturi și doborâturi de arbori, predominant fag și amestecuri de rășinoase, pe o suprafață de 54.707,7 ha de pe raza ocoalelor silvice Anina, Mehadia, Nera și Reșița. „Circa 10% din suprafața afectată (399,7 ha) se situează în zone de protecție strictă sau integrală ale Parcului Național Semenic – Cheile Carașului, unde orice intervenție silvică este interzisă prin lege. O situație distinctă o reprezintă unitățile de producție UP II și UP III ale Ocolului Silvic Nera (în suprafață de 334 ha și 192.100 mc ca volum) care sunt incluse în perimetrul unui Sit al Patrimoniului Mondial UNESCO, cu un regim de protecție și mai restrictiv. Aproximativ 54% din volumul total afectat se găsește în zone de non-intervenție, unde masa lemnoasă trebuie lăsată să se descompună natural, conform reglementărilor naționale și europene aplicabile ariilor protejate.“ a precizat directorul DS, Daniel Poliță.

Dacă 204.231 mc au fost lăsați să putrezească în pace, ceilalți 172.442 mc exploatabili au fost în schimb aproape integral contractați (99,96%) și efectiv recoltați (99,2%), o diferență de 1.369 mc aflându-se în diferite stadii de soluționare. „Continuăm valorificarea volumelor nerecoltate, execuția lucrărilor de reîmpădurire aferente sezonului 2026 și monitorizarea permanentă a suprafețelor regenerate și a semințișului natural, cu intervenții de completare acolo unde aceasta se impune. Pe termen mediu și lung, arboretele reconstituite – cu o compoziție diversificată, mai rezistentă la acțiunea vântului – vor fi reintegrate în circuitul normal de gospodărire silvică.“, a adăugat Poliță.

Din cele 171,3 ha pentru care Direcția Silvică a obținut aprobările legale în vederea reîmpăduririi, 62 ha (36%) sunt deja regenerate, pentru celelalte suprafețe lucrările urmând să continue eșalonat până în toamna anului 2030, cu demersuri active pentru suplimentarea stocului de puieți în vederea accelerării campaniilor din 2027–2028. Costurile presupuse de aplicarea acestui program nu grevează bugetul public, întrucât toate lucrările sunt finanțate din fondul de conservare și regenerare a pădurilor.

JCS-Walter Fleck

Adaugă comentariu