BERZOVIA – O cărășeancă ne scrie că podul din Berzovia, de la intrarea dinspre Ramna, s-a surpat, iar cei care trec pe acolo se văd nevoiți să facă un ocol de vreo 9 kilometri, pe un drum pietruit. Asta pentru că circulația pe DJ572, în zona podului, a fost închisă pe o perioadă nedeterminată!
CARAȘ-SEVERIN – Concluzionează șeful județului, Romeo Dunca, drept răspuns la zecile de întrebări venite din partea cetățenilor nemulțumiți de starea deplorabilă a drumurilor județene!
CARAȘ-SEVERIN – Nu este vorba despre vreo minune pe care n-a reușit-o nici Udrea, de pe tocuri, nici Dăncilă de pe bicicletă, ci despre folosirea unui termen de specialitate, vizavi de turnarea stratului de asfalt pe partea carosabilă a Drumului Județean 581!
CARAȘ-SEVERIN – După ce și-a lărgit activitatea, trecând macazul și pe deszăpeziri, operatorul județean de apă a reușit, astă iarnă, să curețe omătul pe o treime din banii mâncați de alții în iarna anterioară!
CARAȘ-SEVERIN – Direcția de Drumuri Județene pune la bătaie, pe SICAP, până la 33,6 milioane de lei pentru întreținerea curentă pe timp de vară!
CARAȘ-SEVERIN – Crede șeful județului, Romeo Dunca, vizavi de numirea fostului director de la DDJ, despre care spune că e urmărit penal, în funcția de director general al Apelor Române. Ştika susţine că, dimpotrivă, va sprijini judeţul!
CARAȘ-SEVERIN – Consilierul județean făcea remarca vizavi de împărțeala banilor în cadrul programului de lucrări pe drumuri județene!
CARAȘ-SEVERIN – Operatorul, care se ocupă de deszăpezirea a peste o sută de kilometri de drumuri județene, a trecut printr-o perioadă cu intervenții intense!
CARAȘ-SEVERIN – Afirmaţia aparţine preşedintelui Consiliului Judeţean, cel care a susţinut ideea ca operatorul de apă să facă bani din servicii de deszăpezire!
CARAŞ-SEVERIN – Tribunalul Caraş-Severin a hotărât arestarea pentru 30 de zile a celor două. Dacă instanţa superioară, Curtea de Apel, menţine decizia celei cărăşene, atunci Luminiţa Jivan ar putea ieşi din arest chiar de ziua ei, în 7 ianuarie!