REŞIŢA – Administraţia locală a aprobat recent trecerea a două parcele de teren cu suprafaţa totală de 22.653 mp din domeniul public în cel privat, în vederea sprijinirii proiectului demarat în parteneriat cu Ceetrus România în cartierul Mociur!
ORAVIŢA – Chiar dacă ajung la un numitor comun când votează proiectele de hotărâre ale Consiliului Local, aleşii orăviţeni nu se pot debarasa de trendul politic al înţepăturilor cordiale reciproce!
ORAVIŢA – Diferenţa de 16.000 lei necesară pentru acoperirea cheltuielilor neprevăzute la proiectul de îmbunătăţire a mobilităţii urbane nu s-a votat nici a zecea oară!
REŞIŢA – De curând, Asociaţia Naţională a Patronatului Operatorilor de Transport în Regim de Taxi-Filiala Caraş-Severin a înaintat o plângere prealabilă autorităţilor locale împotriva unei decizii de la sfârşitul anului trecut!
REŞIŢA – Recent, proiectul de hotărâre pentru reabilitarea străzilor Războieni, Călugăreni, Colonia Scânteii, Fragilor şi Ponor a primit girul consilierilor locali. Valoarea totală a investiţiei se ridică la 7.628.844,59 lei, din care pentru construcţii şi montaj s-a aprobat suma de 6.576.615,77 lei!
REŞIŢA – Potrivit unei decizii de la sfârşitul lunii iulie, administraţia locală a trecut la declanşarea procedurii de expropriere pentru imobilele proprietate privată, reprezentând terenuri ce se află în coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică privind „Legătură rutieră între DN 58- Valea Țerovei, în municipiul Reșița“ Tronson 1-Deviere conductă Transgaz!
CARANSEBEŞ – A fost ultima din mandatul 2016-2020 pentru aleșii locali, unii dintre aceștia nemairegăsindu-se în noul legislativ care-și va intra în drepturi peste câteva zile!
REŞIŢA – Iar liberalii reşiţeni îi calcă pe urme. De această dată, majoritatea în Consiliul Local este ca şi asigurată!
ADVERTORIAL. PNL Reșița a pus accent în această campanie electorală pe noțiunea de echipă. Candidatul la fotoliul de primar al Reșiței, Ioan Popa, actualul primar în funcție, le cere reșițenilor să dea credit și echipei care se află în spatele său!
CARANSEBEŞ – Cam așa s-au derulat lucrurile în finalul ședinței deliberativului local caransebeșean, când mai mulți aleși social-democrați i-au luat la bani mărunți pe liberali, răspunsul acestora fiind unul pe măsură!