Primăria Caransebeș, bună de plată! - Caon.ro

Caraş-Severin, Romania

CARANSEBEȘ – Consilierii locali au avut pe masă un proiect de hotărâre prin care trebuiau să aprobe despăgubirea unei persoane fizice care deține un teren de aproape 4.000 de metri pătrați în apropiere de șoseaua de centură a Caransebeșului, lângă aeroport, totul în urma unei decizii de expropriere!

Dar până să intrăm în miezul problemei, se cuvine un scurt istoric al terenului cu pricina. În urmă cu ceva ani, o persoană fizică s-a trezit că vrea bani pentru un post trafo și câțiva stâlpi de iluminat amplasați pe terenul ei. Doar că în loc să ceară banii de la Enel, proprietarii de drept, s-a gândit că poate Primăria Caransebeș e mai cu larghețe la buzunar și a dat în judecată administrația locală, asta deși era vorba de un teren privat și de niște stâlpi care nu aparțineau municipalității. Totuși, un judecător a decis că Primăria Caransebeș e bună de plată și că terenul respectiv trebuie declarat de utilitate publică, ceea ce s-a și întâmplat, pentru ca proprietarul să fie expropriat și apoi despăgubit. Doar că prețul de 16,5 euro pe metru pătrat nu a fost pe placul proprietarului, așa că s-a ajuns la o comisie de la Consiliul Județean Caraș-Severin, unde, în urma negocierilor, s-a convenit un preț de 22 de euro pe metru pătrat. Asta însemnând cam 400.000 de lei plus penalitățile care până în prezent se ridică la 70.000 de lei. Iar acum, noul preț a ajuns în fața consilierilor locali pentru aprobare.

„În momentul de față noi suntem executați silit, adică pierdem 400 de lei în fiecare zi, cu cât așteptăm mai mult, cu atât mai mult plătim penalități la acea persoană, pe lângă ce avem să-i dăm pentru teren”, a explicat city managerul Florin Bogdea, completat de viceprimarul Bebe Pasere: „Ei au cerut 30 de euro și de acolo a fost o negociere, s-a coborât la 22 de euro, au fost mulțumiți, am vrut să urgentăm lucrurile ca să nu mai plătim penalitățile astea”.

A urmat votul, iar liberalii s-au abținut, astfel că proiectul nu a trecut, ceea ce a stârnit nemulțumirea city managerului Bogdea. „Nici nu știu ce o să facem în momentul de față. Ați pus bugetul municipiului Caransebeș într-o situație grea, mai așteptăm nu știu câte luni să-i dăm o sumă și mai mare acelei persoane? Spuneți, domnilor consilieri liberali, motivați-vă abținerea, spuneți-ne ce să facem? Nici măcar nu știți ce ați votat, probabil e un interes în spatele acestui teren, interesul e pentru cine, să câștige cineva un ban în plus?”, i-a întrebat Bogdea pe aleșii PNL. Imediat a venit replica de la liderul PNL Caransebeș, secretarul de stat Andrei Ungur, prezent în sală. „Dle Bogdea, când a fost acest teren declarat de utilitate publică? Vă spun eu, în 2018, când consiliul județean era condus de domnul Hurduzeu, deci când faceți acuzații că există un interes, uitați-vă în jurul dumneavoastră. Noi nu avem niciun interes, doar că a fost un proiect de hotărâre care a venit peste ordinea de zi, iar informațiile de la mapă lipsesc în totalitate. Dacă e să ne luăm după legea 33 din 1994 privind exproprierea pe cauza de utilitate publică, în cazul în care ambele părți nu ajung la un acord, instanța trebuie să hotărască un preț de expropriere în urma unei expertize”, a punctat Ungur, subiectul fiind încheiat, fără o soluție clară însă.

UPDATE. Reuniți într-o nouă ședință, de îndată, consilierii locali, inclusiv cei liberali, au aprobat plătirea sumei la prețul de 22 de euro pe metrul pătrat pentru terenul respectiv, pentru ca primăria să nu mai fie taxată zilnic cu penalități de 400 de lei!

JCS-R.M.