REȘIȚA – CSM Reșița a câștigat vineri, 14 august, cu scorul de 3-2, amicalul cu Pandurii Târgu Jiu. Cu ocazia acestei partide amicale, rosso-nerii au inaugurat și noul gazon de pe stadionul din Valea Domanului, care arată foarte bine! Pentru echipa reșițeană au marcat Andrei Dumitraș, Cristian Danci și Victoraș Astafei, iar oaspeții au punctat prin Sebastian Velcotă și Martin Remacle!
REȘIȚA – În această perioadă de pregătire lotul CSM-ului nu a fost scutit de accidentări. Astafei, Matulevičius, Vasiu și Bagherea sunt jucătorii care au acuzat probleme medicale, iar ultimul se pare că va absenta aproximativ trei săptămâni!
REȘIȚA – Fotbaliștii de la CSM Reșița au pierdut la limită, scor 1-0, partida amicală de sâmbătă, 8 august, cu Ripensia Timișoara! Diferența s-a făcut în minutul 75, portarul Zimmermann a degajat nefericit în Urvantev, mingea strecurându-se apoi în plasă!
REȘIȚA – CSM Reșița a câștigat astăzi cu scorul de 4-0 partida amicală cu Progresul Ezeriș, de pe stadionul Gloria. Este prima victorie a rosso-nerilor în partidele amicale din această vară, iar sâmbătă urmează un alt test, cel cu Ripensia Timișoara, fosta formație pregătită de actualul antrenor al Reșiței!
REȘIȚA – CSM Reșița a terminat la egalitate, scor 1-1, amicalul de vineri, 24 iulie, împotriva formației Corvinul Hunedoara. În minutul 50, gazdele au deschis scorul dintr-un penalty scos şi transformat de Crăciunesc, iar peste numai două minute Reşiţa a replicat prin Dodoi, care a restabilit egalitatea cu o lovitură de cap!
REȘIȚA – CSM Reșița a jucat miercuri, 22 iulie, un amical cu FC Universitatea Craiova 1948, pe stadionul din Drobeta-Turnu Severin. Rosso-nerii au pierdut, scor 2-5, după ce în urmă cu o săptămână au remizat, acasă, 1-1, cu Șoimii Lipova!
REȘIȚA – CSM Reșița a terminat la egalitate, scor 1-1, partida de vineri, 17 iulie, împotriva echipei Șoimii Lipova (Liga 3). Acest amical, primul din această vară pentru elevii lui Alex Pelici, s-a jucat pe stadionul Gloria!
REȘIȚA – Primarul a venit în cantonamentul fotbaliștilor de la CSM Reșița și le-a transmis ce-și dorește de la ei în noul sezon competițional. De asemenea, antrenorul Alex Pelici și președintele Cristi Bobar au fost prezenți la întâlnirea dintre primar și jucători!
REȘIȚA – Fotbaliștii pregătiți de Alexandru Pelici se află în plină pregătire fizică, iar la mijlocul săptâmânii viitoare CSM Reșița ar trebui să joace și primul meci amical!
REȘIȚA – Echipa antrenată de Alexandru Pelici a intrat pentru zece zile în cantonament, respectând măsurile impuse de Federația Română de Fotbal și de Ministerul Sănătății!