BĂILE HERCULANE – Pentru punerea în valoare a podului de piatră din staţiunea Băile Herculane, obiectiv proaspăt reabilitat, reprezentanţii administraţiei…
CARANSEBEȘ – Aproape 20 de elicoptere ale forțelor NATO, staționate câteva săptămâni pe Aeroportul Banat Caransebeș în cadrul exercițiului aerian SWIFT RESPONSE, au survolat joi după-amiază municipiul de pe Timiș și Sebeș și împrejurimile acestuia!
BREBU – Un bărbat de aproximativ 60 de ani, cu traumatism cranian, a fost preluat de elicopterul SMURD, iar un tânăr în jur de 25, rănit la picioare, a fost preluat de ambulanță!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CARAȘ-SEVERIN – Din totalul celor 621 de locuri din județ, publice și private, sunt ocupate în prezent doar 494 (81%), potrivit datelor AJPIS! Cele mai multe dintre căminele pentru persoane vârstnice din județ sunt operate în regim privat, acestea punând la dispoziția beneficiarilor circa două treimi (411) din totalul locurilor!
REȘIȚA – Acestea pot fi acordate pentru o perioadă de 5 ani, în urma îmbunătățirii performanței energetice a clădirilor!
SADOVA VECHE – Accidentul s-a produs în această seară, un autoturism în care se aflau trei persoane lovind un cap de pod și răsturnându-se în afara carosabilului!
CARAȘ-SEVERIN – Acesta poate fi transportat într-o rulotă remorcă și facilitează triajul și primul ajutor în caz de accident cu victime multiple. Structura a intrat în dotarea Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Semenic“ al județului Caraș-Severin!
REȘIȚA – Directorul CSM Reșița, Cristi Bobar, a avut o discuție cu președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, Romeo Dunca, pe care-l cheamă să vină în sprijinul echipei în noul sezon al Ligii 2!
REȘIȚA – În prima etapă a Ligii 2, CSM Reșița va juca sâmbătă, 5 august, de la ora 11, cu Unirea Slobozia, în Valea Domanului! Singurul rosso-ner care nu va putea juca din cauza unei accidentări este experimentatul Ștefan Bărboianu!
CARAȘ-SEVERIN – Excelența Sa, Vladan Tadić, consulul general al Republicii Serbia la Timișoara s-a aflat, azi, la Reşiţa, în cadrul unei vizite protocolare, de rămas-bun, prilejuită de încheierea mandatului său de şase ani în România!
CARAȘ-SEVERIN – Acesta este numărul agenților economici care au depus la ITM Caraș-Severin, de la începutul anului până în prezent, lista cu substanțele și preparatele chimice periculoase cu care lucrează!
REȘIȚA – Imagini șocante cu două adolescente care se bat în plină stradă la Reșița fac ocolul internetului. Din fericire, în jurul celor două s-au aflat mai mulți tineri, printre care și unii mai responsabili, care, în loc să filmeze și să transmită live pe Facebook, au întrerupt altercația!
CARANSEBEȘ – Tânărul judoka din Caransebeș (foto, stânga), legitimat acum la Dinamo București, și-a trecut în palmares o nouă performanță internațională. Acesta a cucerit argintul la categoria -60 kg, pierzând finala cu armeanul Ashik Andreyan!
CARAȘ-SEVERIN – Când va fi deschis, se așteaptă ca obiectivul să găzduiască și îngrijească undeva la 300-400 de pacienți din zona de vest a țării!
TOPLEȚ – La Topleț, cel mai tare doare lipsa canalizării, însă suspansul planează și asupra altor proiecte!
CARAȘ-SEVERIN – Este concluzia deputatului social-democrat Silviu Hurduzeu, în urma măsurilor intrate în vigoare de la 1 august!