Caraş-Severin, Romania

SADOVA VECHE – Accidentul s-a produs în această seară, un autoturism în care se aflau trei persoane lovind un cap de pod și răsturnându-se în afara carosabilului!

La fața locului au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului Caransebeș cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, o descarcerare, o ambulanță SMURD, două ambulanțe ale Serviciului Județean de Ambulanță Caraș-Severin și echipaje ale Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin. În autoturism se aflau doi adulți (un bărbat și o femeie) și un copil. În urma impactului, bărbatul a rămas încarcerat, iar femeia și fetița au reușit să se evacueze.
Bărbatul rămas încarcerat, în vârstă de 52 de ani, a fost extras de către echipajul de descarcerare, inconștient, fără semne vitale, drept pentru care au fost începute imediat manevrele de resuscitare de către echipajul SMURD. Din păcate, în ciuda tuturor eforturilor depuse, semnalele vitale ale bărbatului nu au mai revenit, echipajul SAJ declarând decesul acestuia. Femeia și fetița au fost preluate pentru evaluare medicală de ambulanțele SAJ și transportate la spital pentru investigații suplimentare.
ACTUALIZARE: Potrivit Poliției județului, accidentul de astăzi, de la ora 17.30, s-a soldat cu decesul unei persoane și rănirea altor două, în următoarele împrejurări: O femeie de 50 de ani din Caransebeș conducea un autoturism din direcția Băile Herculane către Caransebeș, iar în localitatea Sadova Veche, la km 432, a părăsit partea carosabilă prin partea dreaptă a sensului de mers, lovind un cap de pod și răsturnându-se în șanțul de pe marginea drumului. Pasagerul de pe locul din dreapta față și-a pierdut viața, conducătoarea auto și copilul, răniți, au fost transportați la spital pentru îngrijiri medicale. Șoferița a obținut zero la alcooltest, iar cercetările continuă pentru stabilirea împrejurărilor producerii accidentului. Oamenii legii vorbesc despre oboseala la volan, care este una dintre cauzele des întâlnite la producerea accidentelor rutiere.
JCS-A.M.

Adaugă comentariu