CARANSEBEȘ – Este vorba de Generală 8, din cartierul Cazărmii, pentru care primarul Felix Borcean a semnat ieri contractul cu…
CARANSEBEȘ – Prezent la amicalul dintre juniorii Reșiței și liderul Ligii a IV-a, Nera Bogodinț, antrenorul de la CSM Caransebeș a făcut o scurtă radiografie a ultimei ligi cărășene!
REȘIȚA – Acesta se referă la un drum de 4,8 km destinat în principal traficului greu, care va lega zona Km8 de Valea Țerovei. Finalizat și transmis în prezent la ADR Vest pentru verificări, Proiectul Tehnic al drumului cu un cost estimat de 9 milioane de euro urmează a fi depus spre finanțare, pe o axă dedicată decongestionării traficului, până cel târziu în 15 noiembrie 2025!
CARAȘ-SEVERIN – Șeful județului intenționează să-i ceară consilierului județean onorariul de 6.000 de euro pe care l-a plătit pentru a câștiga procesul cu Alina Stancovici!
REȘIȚA – Primăria Reșița va contracta un credit de 45,08 milioane lei pentru completarea sumei atrasă prin obligațiuni. Proiectul a…
CARAŞ-SEVERIN – În timp ce angajaţii din subordinea Ministerului Muncii şi Solidarităii Sociale au intrat, de luni, în grevă generală, cu încetarea activităţii, colegii lor întru discriminare de la Direcţia de Sănătate Publică au ajuns, azi, doar la cea de-a 10 zi de proteste, presupunând doar întruperea pentru scurt timp a activităţii!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
REȘIȚA – Iar suma despăgubirilor pentru terenurile necesare noii legături rutiere dintre DN58 și Valea Țerovei a fost actualizată!
CARANSEBEȘ – Atleții de la CSM Caransebeș au reușit la sfârșitul săptămânii trecute să urce pe podiumul de premiere de la Cupa Romanian Masters Athletics și Campionatul Municipal, competiții desfășurate în Capitală!
REȘIȚA – 40%, atât este scumpirea aprobată de Consiliul Local, depășind astfel tarifele aplicate de municipalitatea de pe Bega! La Reșița noul tarif orar, prin SMS, este de 0,74 de euro, iar la plata cu cardul, 3,5 lei, toate fără TVA! De asemenea, costul unui abonament lunar pentru un autoturism a crescut de la 50 de lei la 70 de lei! Tot fără TVA, care e în cotă de 19%.
REȘIȚA – CSM Reșița a câștigat sâmbătă, 13 aprilie, cu scorul de 2-1, partida cu Metaloglobus București și s-a salvat de la retrogradare, cu câteva etape înainte de finalul play-out-ului!
CARAȘ-SEVERIN – Administrația județeană a găsit o soluție provizorie pentru podul de pe DJ 572, care face legătura dintre cele două comune!
CARAȘ-SEVERIN – Potrivit Statisticii, am rămas vreo 300 de mii de locuitori în județ, dintre care cam 254 de mii cu drept de vot. Bașca flotanții despre al căror număr așteptăm vești, de la București!
REȘIȚA – Deplasarea e parte a proiectului Restaurarea și revitalizarea patrimoniului cultural – Centru expozițional și de evenimente „Școala Pittner“!
CARAŞ-SEVERIN – În cadrul proiectului „Tinerii, cetățenii activi ai zilei de mâine“, aceștia au participat la dezbaterile Comisiei pentru Învățământ!
CARAȘ-SEVERIN – Fostul mărșăluitor Doru Ursu este de la începutul lunii aprilie antrenorul echipei de juniori al Voinței Șoșdea la fotbal! Acesta a mai pregătit echipele de copii de la Mundo Reșița și Lupii Argintii!
CARAȘ-SEVERIN – La împlinirea unui secol de la naștere, mineralogul de talie internațională a fost omagiat, vineri, la Ocna de Fier și Bocșa!
CARAȘ-SEVERIN – Cel puțin în istoria post-decembristă. Este vorba despre investițiile promise în infrastructura feroviară!
REȘIȚA – O femeie de 44 de ani a murit, iar un bărbat de 69 de ani a ajuns în stare gravă la spital!
CARAȘ-SEVERIN – După spectacolul traseiștilor, șeful județului constată o foame de… vize de flotant la Brebu Nou și Zorlențu Mare!
