Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – Cel puțin în istoria post-decembristă. Este vorba despre investițiile promise în infrastructura feroviară!

Veștile bune curg de la Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor și Infrastructurii, ajungând în județul nostru prin intermediul deputatului Silviu Hurduzeu.

„Infrastructura de transport feroviar – o oportunitate de dezvoltare economică pentru Caraş – Severin, titrează deputatul social-democrat. Ministrul Transporturilor, prietenul și colegul meu Sorin Grindeanu, tocmai ce a dat o veste excelentă pentru județul nostru: se reabilitează linia de cale ferată care leagă Craiova de Drobeta Turnu Severin și, mai departe, de Caransebeș. În județul nostru, se reabilitează calea ferată de la Valea Cernei – Topleț – Băile Herculane – Mehadia Nouă – Mehadia – Iablanița – Crușovăț – Domașnea Cornea – Poarta – Teregova – Armeniș – Slatina Timiș – Vălișoara – Valea Timișului – Balta Sărată – Caransebeș. Reamintesc faptul că, în urmă cu câteva luni, a fost semnat un contract în valoare de 8,77 miliarde lei pentru modernizarea celor 162 km ai liniei de cale ferată Caransebeș – Timișoara – Arad. Cele 4 loturi ale acestui proiect au deja constructori desemnați! Modernizarea acestei linii de cale ferată beneficiază de cea mai mare finanțare prin PNRR.“

Șeful social-democraților cărășeni consideră aceste investiții drept unele istorice pentru județ, putând pune în valoare potențialul turistic: „Sunt de departe cele mai mari și importante investiții din istoria județului Caraș-Severin, cel puțin după Revoluție. Sunt șansa noastră să restartăm economia județului, să ieșim din izolaționism și să putem prospera. În felul acesta, putem fructifica potențialul turistic, dar și pe cel industrial. Eu sunt convins că astfel vom atrage investitori mai ușor.“

JCS-T.K.