CARAȘ-SEVERIN – Zilnic ne parvin informaţii de tot felul. Unele nu pot fi dezvoltate astfel încât să iasă articole de…
MUNTELE MIC – Salvamontiștii cărășeni au fost cei care au marcat ziua de 1 Decembrie în stațiunea montană, cu tricolorul românesc și drapelul Salvamont! N-au fost însă doar momente de sărbătoare azi pe Muntele Mic. A fost nevoie și de intervenția salvatorilor montani și chiar a elicopterului SMURD Caransebeș, după un accident pe pârtie!
CARAȘ-SEVERIN – Șeful județului spune că a votat cu speranță și încredere, pentru reindustrializarea județului și pentru un nou spital județean, dar mai ales pentru ca toți primarii să primească banii de care au nevoie pentru comunitate!
CARAȘ-SEVERIN – Chiar dacă nu vor primi o indemnizație babană, cei 1.800 de lei pe care îi va încasa fiecare peste ceea ce încasează lunar îi vor ajuta, cu siguranță, să se ocupe mai bine de aplicarea Legii Vela, privind adăposturile de animale fără stăpân din județ!
REȘIȚA – După meciul modest făcut de CSM Reșița cu CS Tunari (scor 1-1), Stoican a recunoscut că trebuie să deslușească de ce jucătorii nu se exprimă în teren la fel de bine în timpul meciurilor, așa cum o fac la antrenamente!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
REȘIȚA – CSM Reșița a pierdut sâmbătă, 30 noiembrie, cu CS Afumați, scor final 2-3, în etapa a XV-a a Ligii 2 și a căzut un loc în clasament!
REȘIȚA – Administrația reșițeană scrie din nou istorie duminică, de 1 Decembrie, când între orele 12.00 și 18.00, tramvaiele vor circula gratuit, cu călători, pe tot traseul, de la depoul din Govândari, până la stația intermodală din Muncitoresc și înapoi!
CARANSEBEȘ – În aceste zile se desfășoară ultimele pregătiri pentru ca patinoarul amplasat în Parcul Dragalina să poată primi amatorii de distracție pe gheață chiar de Ziua Națională. Prețul de intrare pe gheață este de 5 lei pentru copii și 10 lei pentru adulți, în acest preț fiind incluse și patinele!
CARANSEBEȘ – Când spunem „specialiști” ne referim la consilierii locali caransebeșeni care acum trei luni trânteau aceeași organigramă, din motive aproape puerile, acuzând că spitalul e „stat în stat”!
REȘIȚA – Primăria municipiului a lansat, săptămâna trecută, o procedură de achiziție de dotări IT pentru unitățile de învățământ cu o valoare estimată de 12,4 milioane cu TVA!
GRĂDINARI – Restaurarea podului Maria Theresa din comuna Grădinari se regăseşte vara aceasta pe agenda de lucru a echipei de la Ambulanţa pentru Monumente Banat!
OȚELU ROȘU – La Oţelu Roşu, un lucru e cert: investitorul e român! Va deschide combinatul, va face locuri de muncă! Dar nu de mâine…
CARAŞ-SEVERIN – … iar aleșii locali se piaptănă în discuții. Ar vrea ca lucrurile să se facă „de îndată“ pe banii județului, dar licența să revină orașului!
LUPAC – AFC Voința Lupac a încheiat seria jocurilor amicale din această perioadă de pregătire cu victoria cu scorul de 2-1 împotriva echipei Phoenix Buziaș! Tot săptămâna trecută, formația din Lupac a cedat, scor 0-1, cu CSM Reșița, într-un alt joc de pregătire!
REȘIȚA – Formația pregătită de Marius Bahan și Cristian Ionescu s-a văzut învinsă în ultima etapă disputată, după ce CSM Făgăraș s-a impus cu 30-28 (16-10) în fața reșițenilor. În urma acestei înfrângeri, rossonerii ocupă locul 6 în clasamentul play-off-ului Diviziei A, cu doar trei puncte în patru partide!
REŞIŢA – „My School Can Be Cool“ se încheie cu două proiecte de amenajare la Colegiul Național „Traian Lalescu“ din Reșița!
REȘIȚA – Totodată, cele nou construite sau modernizate vor fi utilizate conform unui nou regulament!
REŞIŢA – Valoarea totală a premiilor ce urmează a fi acordate se ridică la 8.000 de euro. Aflată la a treia ediţie, competiția Respo City, ce are ca principal scop reamenajarea Halei Minda din Reşiţa, se desfăşoară până pe 10 aprilie şi se adresează tuturor studenţilor la Arhitectură şi Urbanism din ţară!
