Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – Cei mai buni mărșăluitori de la Clubul Sportiv Universitatea Reșița și Clubul Sportiv Municipal Reșița sunt deja în pregătire pentru competițiile din 2025!  Chiar dacă unii dintrei ei se pregătesc pe plan local și la Băile Felix, iar alții în Portugalia, toți se antrenează cu gândul la prima competiție din acest an: Campionatele Naționale de marș pe timpul iernii, din 15 februarie, de la București!

REȘIȚA – Formația pregătită de Flavius Stoican a câștigat vineri, 2 februarie, cu scorul de 3-1, amicalul cu Jiul Petroșani, ultimul înainte de plecarea echipei în cantonamentul din Antalya (Turcia)! Dolghi și Napoleone au marcat în prima repriză pentru Reșița, iar la ultimele faze ale jocului Gomboş a înscris al treilea gol al rossonerilor!

CARANSEBEȘ – După ce zilele trecute a fost semnat contractul cu constructorul care se va ocupa de reabilitarea energetică a mai multor blocuri din Caransebeș, locatarii acestora au aflat ce-i așteaptă în acest an. Ultimii cu care s-au întâlnit cei care vor realiza lucrările sunt locatarii din cartierul Balta Sărată, acolo unde se vor renova energetic cele două blocuri de garsoniere, G2 și G3!

Caraş-Severin, Romania







Advertorial

Ştirile judeţului Caraş-Severin

REȘIȚA – Fotbaliștii de la CSM Reșița se vor mai pregăti încă o săptămână la baza sportivă din Valea Domanului, vor juca un amical pe 1 februarie cu Timișul Șag, iar apoi se vor deplasa în cantonamentul din Antalya! În stagiul de pregătire din Turcia, elevii lui Flavius Stoican vor disputa patru amicale, iar printre echipele pe care le vor întâlni se regăsește Sheriff Tiraspol (Republica Moldova), o formație care este prezentă an de an în cupele europene!

REȘIȚA – Cupa Unirii la șah s-a desfășurat vineri, 24 ianuarie, reunind la start 37 de jucători! La finalul rundelor, competiția a fost câștigată de jucătorul Alexandru David Korcsek, urmat de Mihai Bolintiș și Horia Irimia, toți cu câte 5,5 puncte, ordinea în clasament fiind stabilită de criteriile de departajare!

CARAŞ-SEVERIN – Populaţia de zimbri liberi din Munţii Ţarcu ajunge la în acest moment la 190 de exemplare. Asta pentru că, la începutul acestei săptămâni, un nou transport cu 10 zimbri a ajuns în noua lor casă: Măgura Zimbrilor, din comuna Armeniş. Această nouă acţiune a celor de la WWF România marchează 10 ani de când primii zimbri au ajuns în Banatul Montan!

REȘIȚA – Marian Drăghiceanu, unul dintre fotbaliștii cei mai importanți de la CSM Reșița, este golgheterul Ligii 2, în sezonul 2023/2024, la egalitate de goluri cu Bogdan Chipirliu de la Clubul Sportiv al Armatei Steaua București. Ambii fotbaliști au reușit să înscrie în sezonul trecut 14 goluri!

REȘIȚA – Echipele de seniori ale Reșiței, atât la masculin, cât și la feminin, au obținut medaliile de aur la Campionatul Național de 10 km marș ce a avut loc pe un traseul omologat în jurul Arenei Naționale din București! În total, reșițenii au obținut șase medalii, dintre care trei au fost de aur, una de argint și două de bronz!