REȘIȚA – Echipa din Valea Domanului a făcut demersurile necesare pentru obținerea licenței de SuperLiga României, iar acum fotbaliștii de…
CARAȘ-SEVERIN – Problemele medicamentului milenar care curge în apa Cernei ar putea fi rezolvate prin preluarea gestiunii de către operatorul județean AquaCaraș. Soluția a fost prezentată chiar de către președintele Consiliului Județean, Silviu Hurduzeu, odată cu dezbaterile legate de înființarea unui organism care să se ocupe de demersurile necesare!
REȘIȚA – Cupa Banatul, competiție cu tradiție desfășurată la Reșița, a adunat în weekendul trecut aproape 400 de sportivi din vestul țării! Clubul Sportiv Școlar Reșița a obținut o performanță remarcabilă, cucerind 16 medalii și clasându-se pe locul 5 în clasamentul general!
CARAŞ-SEVERIN – Echipa de la Acasă în Banat a revenit la Valeapai, la vechea moară, deschizând astfel seria de activităţi din acest an!
REȘIȚA – Faza finală a turneului internațional „FUTNET4ALL” a fost organizată sâmbătă, 1 februarie, la Sala Polivalentă din Reșița, cu…
CARAŞ-SEVERIN – 2 municipii, 5 oraşe şi 66 de comune din Caraş-Severin se regăsesc pe prima hartă interactivă realizată de Ministerul Dezvoltării, cu localităţile vizate de riscul seismic!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
REȘIȚA – În lumea automobilismului românesc, puţini sportivi au trăit sezonul recent cu atâta dramatism, perseverenţă şi vis împlinit precum reșițeanul Claudiu Ciucă!
MUNTELE MIC – weSki Muntele Mic anunță primele semne ale iernii și dă startul pregătirilor pentru sezonul 2025–2026. „Semne bune pentru un nou sezon de iarnă! Prima zăpadă a sosit pe munte și ne pregătim cu emoție pentru primele ture pe pârtie.“, au transmis reprezentanții platformei weSki într-un comunicat publicat pe rețelele sociale!
REȘIȚA – Contractul de amenajare a parcului din Triaj a fost semnat luni, iar lucrările ar putea începe în mai puțin de o lună! Ca amplasament, noul parc se va învecina cu terenul pe care (încă există speranțe că) se va edifica viitorul Spital Județean, cu terenul aferent sălii de evenimente, cu căile ferate uzinale ale Artrom Steel Tubes și cu râul Bârzava!
REȘIȚA – Doar la prima strigare ar putea strânge aproape 300.000 de euro (fără TVA) în urma celor 11 licitații publice!
REȘIȚA – Pe scurt, „Creeps“ se referă la acea dezintegrare a sinelui autentic în fața presiunilor sociale, economice și digitale!
CARAȘ-SEVERIN – În perioada 26-27 aprilie, polițiștii cărășeni derulează, la nivel de județ, o serie de acțiuni care vizează ilegalitățile comise de pietoni, care pot avea consecințe deosebit de grave, mai ales pentru ei!
CARAȘ-SEVERIN – În acest an, Ocolul Silvic Bozovici va produce peste 25 de tone de păstrăv destinat consumului. Principala specie crescută la Păstrăvăria Miniș este păstrăvul curcubeu!
CARAȘ-SEVERIN – Cei doi foarte tineri voleibaliști cărășeni se află în aceste zile în Slovenia și Georgia cu loturile naționale U16, la turneele de calificare la Campionatul European!
REȘIȚA – CSM Reșița a terminat la egalitate, scor 1-1, partida de vineri, 25 aprilie, cu FC Metaloglobus București, în etapa a VI-a a play-off-ului Ligii 2!
REȘIȚA – Asta, dacă se va găsi soluția restaurării, prezervării și valorificării lui cu o nouă funcțiune, deschisă publicului!
CARANSEBEȘ – Pe lângă actualul manager interimar, chirurgul Bhupinder Singh, postul este vizat și de fostul manager Adrian Dumbravă, dar și de fosta șefă a Ambulanței cărășene, Daniela Popescu!
CARANSEBEȘ – Consiliul Local a aprobat miercuri, în regim de urgență, participarea municipiului Caransebeș la Programul ”Investiții în infrastuctura unităților care furnizează servicii de paliație”, prin proiectul ”Construire și dotare Centru de îngrijiri paliative Caransebeș”. Finanțarea, în cazul în care va fi obținută, ar fi de peste 14,3 milioane de lei, din care peste 1,8 milioane contribuția municipiului Caransebeș!
CARAȘ-SEVERIN – În sfârșit se va pune asfalt pe drumul rușinii, care ar fi trebuit să lege, de mai bine de 35 de ani, cele două județe, unde Hunedoara are asfalt chiar până la pădurea Carașului!
