Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – Faza finală a turneului internațional „FUTNET4ALL” a fost organizată sâmbătă, 1 februarie, la Sala Polivalentă din Reșița, cu participarea a opt echipe! 

„S-a desfășurat la Reșița faza finală a turnelui internațional de tenis cu piciorul FUTNET4ALL. Ne mândrim cu acest proiect european și am reușit să strângem foarte multe echipe. Numărul nostru de fete, noi ne-am axat pe fotbalul feminin, a crescut considerabil în urma proiectului. Acest turneu internațional a unit părintele de copil, deoarece echipele au fost astfel formate. Nu a contat vârsta părinților, doar copiii au trebuit să aibă vârstă până în 20 de ani. La faza finala s-au întâlnit opt echipe, trei din România, trei din Bulgaria și două din Turcia. În fiecare țară s-a organizat câte un turneu, iar echipele câștigătoare s-au confruntat la Reșița.”, a declarat Daniel Amariei, președintele de la ACS Sporting Banat.

Iulian Mitru, în calitate de arbitru al competiției, a spus: „La acest turneu s-au format două grupe a câte patru echipe. Din România au participat la această fază finală două echipe din Caraș-Severin și una din Hunedoara. S-a jucat fiecare partidă două din trei seturi până la 11. Rolul meu a fost de arbitru, am jucat și în meciul demonstrativ și aș dori să le mulțumesc celor doi colegi ai mei, Petru Belciu, inspector școalar general adjunct, și Silviu Izvernar, inspector școlar pentru management instituțional, pentru că ne-au onorat cu prezența. Din România o echipă a fost formată doar din fete, una doar din băieți, iar a treia a fost mixtă, deci am încercat să folosim toate tipurile de echipe. Momentan încă învățăm, dar ușor-ușor o să dezvoltăm acest sport. Spre deosebire de tenisul cu picior de performanță aici nu avem contact fizic, evitând astfel blocajele sau așa numitele capace la fileu. Există campionate, tenisul s-a separat în două federații, cea de futnet și cea de tenis cu piciorul. La ultimul, țara noastră este campioană mondială, acolo se folosesc și legitimați, iar la futnet avem campionatul ce se desfășoară la Cluj-Napoca. România a obținut locul 6 la Campionatul Mondial de futnet, acest sport fiind mai mult pentru amatori, deoarece nu se folosesc jucători legitimați. Ca și dimensiuni ale terenului, la futnet acesta este mai mic. Cred că este un sport frumos, încercăm să-l implementăm și în școli. Rolul acestui proiect a fost ca elevii să meargă acasă și să discute cu părinții despre acest sport, iar aceștia din urmă să înțeleagă efortul făcut de copii în sportul de performanță”.

„Ne bucurăm că la această competiție internațională au venit mulți iubitori de sport din România, Bulgaria și Turcia. Evenimentul a fost organizat cu sprijinul Uniunii Europene și a avut ca scop aducerea mai aproape a părinților de copii prin sport. Suntem fericiți că am putut organiza acest eveniment la Reșița, unde cele mai bune echipe reprezentante ale celor trei țări s-au putut întrece la Sala Polivalentă. Futnet este un sport cu reguli simple, abia acum începe să prindă la public și este recomandat să fie practicat de oricine, indiferent de vârstă. Pe viitor vom pune mai mult accent pe acest sport și pe plan local.”, a spus și Dan Popescu, arbitru al competiției.

JCS-Ștefan Moraru

Adaugă comentariu