REȘIȚA – Formația din Valea Domanului a înregistrat o nouă înfrângere în ultimul meci din cantonamentul din Antalya: KS Wieczysta…
CARAȘ-SEVERIN – Aleșii județului au alocat banii necesari unui tronson de mai puțin de un kilometru, care altfel ar fi atras întârzieri, existând riscul returnării finanțării europene!
CARAȘ-SEVERIN – Întemeiat, întrucât produsul prezenta urme de mucegai și încălca, astfel, prevederile art.4 (1) din OG 21/1992!
REȘIȚA – Premiul de excelență în domeniul feroviar a fost acordat Primăriei Reșița „pentru revenirea la tradiție în transportul pe șină“!
REȘIȚA – Municipiul dă startul sărbătorilor de iarnă cu deschiderea Târgului de Crăciun, care va avea loc vineri, 6 decembrie,…
REȘIȚA – Viceprimarul municipiului Reșița, Daniel Călin, a anunțat progresele și planurile pentru două proiecte din oraș. Potrivit acestuia, lucrările de modernizare a Grădiniței Floarea Soarelui, demarate acum doi ani, se apropie de finalizare!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
REȘIȚA – CSM Reșița a efectuat luni, 23 iunie, primul antrenament de după vacanță, iar Stoican a avut la dispoziție un lot de 22 de jucători! Au plecat mulți fotbaliști de la clubul rosso-ner și a venit deocamdată doar Nicu Modan, de la Dumbrăvița. Au plecat Gaspăr, Goga, Bocșan, Haită, Doană, Fărăgău, Lascu, Samake și Tucaliuc. Exclus din lot este Rimovecz, care nu s-a prezentat la primul antrenament!
CARAȘ-SEVERIN – La un an de la lansarea licitației, CFR a semnat, azi, contractul pentru modernizarea liniei ce leagă Băile Herculane de Drobeta Turnu Severin. Anunțul scoaterii la licitație a lucrărilor este datat 12 iunie 2024, în timp ce comunicatul de presă al CFR, prin care anunță semnarea contractului poartă data de 23 iunie 2025!
CARAŞ-SEVERIN – Concluzionează șeful județului, care crede că am pornit pe un nou drum și că nu ne va fi deloc ușor. Cu toate acestea, președintele Consiliului Județean, Silviu Hurduzeu, spune că sunt importante patru cuvinte: „ Responsabilitate, competență, muncă și smerenie. De astăzi, cred că începem un nou drum. Nu va fi simplu, pentru că măsurile pe care Executivul Bolojan le va lua nu sunt populare. În egală măsură însă, trebuie ieșit din zodia incertitudinii care a planat în aer din decembrie anul trecut și până acum.“
EFTIMIE MURGU – Asta a declarat Mihai Otiman, primarul comunei Eftimie Murgu, în timp ce ne vorbea despre investiții semnificative pentru dezvoltarea infrastructurii locale. Printre proiectele în desfășurare se numără modernizarea iluminatului public, construirea unor drumuri noi și amplasarea stațiilor de încărcare pentru vehicule electrice!
REȘIȚA – Directorul CSM Reșița, Cristi Bobar, prezent în cantonamentul din Antalya alături de fotbaliști, este mulțumit de cum se pregătesc jucătorii, care nu dau semne de oboseală, chiar dacă au câte două antrenamente pe zi!
CARAȘ-SEVERIN – Aţi crezut că aţi scăpat de noi? Nu. Doar că sunt momente în care pamfletul nu îşi are locul sau inspiraţia ne mai și ocoleşte. Însă, zilnic ne parvin informaţii de tot felul. Unele nu pot fi dezvoltate astfel încât să iasă articole de ziar. Altele sunt amuzante, altele chiar inutile. Încercăm să vă mai plimbăm printre şuşoteli de prin toate domeniile, jocuri de culise de prin politică. Vrem să le luaţi cu atare, iar dacă vă supăraţi este problema voastră. Noi vi le oferim pentru că le ştim şi le scriem pentru că putem! Trataţi-le ca atare, fiţi bucuroşi că nu le facem articole, iar dacă nu vă amuză sau dacă nu le înţelegeţi, nu le mai citiţi!
CARANSEBEȘ – Aparatul va fi dat în folosință în foarte scurt timp, pentru că s-au primit toate aprobările necesare de la Ministerul Sănătății și Comisia Națională pentru Controlul Activităților Nucleare!
REȘIȚA – Sunt două obiective complementare vizate de Consiliul Local, legate de serviciul de transport public local!
CARAŞ-SEVERIN – Cu beneficiarii de ajutor social şi angajaţii Serviciului de Gospodărie, la Grădinari s-a demarat marea curăţenie!
CARAȘ-SEVERIN – Cifrele fenomenului infracțional au urmat, de-a lungul anului trecut, același trend descendent cu care ne-am obișnuit în ultimii ani, de la infracționalitatea stradală, până la accidentele rutiere grave!
CARANSEBEȘ – După ce, zilele trecute, teii de pe strada Bălcescu au căzut pradă angajaților de la SPAIR, miercuri a venit rândul celor de pe Libertății, într-o așa-zisă operațiune de „toaletare”. N-au scăpat însă nici alți copaci, de pe Horea!
REȘIȚA – CSM Reșița a disputat marți, 11 februarie, un amical în plus față de cele programate inițial! Rosso-nerii au întâlnit CSU Alba Iulia și au reușit să se impună cu scorul de 4-2 grație golurilor marcate de către Ștefan Bărboianu, Cosmin Tucaliuc și Raul Șteau (dublă)!
CARANSEBEȘ – Lucian Ștefan este vicecampion balcanic în proba de 3000 de metri, după ce a fost cronometrat cu timpul de 8:26,79s, acest rezultat fiind și cel mai bun obținut de atlet în acest sezon!
