REŞIŢA – Oamenii legii spun că au reuşit să reţină un tânăr bănuit de comiterea mai multor furturi din locuinţe.…
REȘIȚA – Cu sau fără schimbări, spitalul județean merge groaznic! Șeful județului spune că a luat decizia schimbării managerului SJUR după îndelungi așteptări, pentru a întrerupe situația existentă acolo, însă subliniază că nu există o certitudine că lucrurile vor merge mai bine!
CARAȘ-SEVERIN – Mai grav, 1 din 3 apeluri la 112 nu se confirmă, iar sancțiunile sunt pe măsură. Potrivit Poliției județului, numărul total al apelurilor la 112 din prima jumătate a anului, redirecționate către IPJ CS, deși a sărit de 6.000, a înregistrat o ușoară scădere față de anul trecut!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CARAȘ-SEVERIN – Ne referim la proiectul denumit „Cronicari digitali”, gândit de agenția Zaga Brand, condusă de Silvia Teodorescu, și Asociația Humart, ambele din București, și dezvoltat alături de Raiffeisen Bank!
BĂNIA – La Bănia, apa, canalizarea și drumul vicinal așteaptă răspunsul de Ministerul Dezvoltării. Ne referim la proiecte pe care primăria le-a depus încă din toamna trecută și la care speră că va primi răspuns în următoarele luni!
CARAȘ-SEVERIN – Ca în fiecare an, foarte mulți copii din diferite județe învață să schieze, iar la finalul taberei, aceștia se întrec la tradiționala cupă organizată de Asociația Prietenii Munților.
REȘIȚA – Și asta pentru că oricine poate profita de momentul tău de slăbiciune, chiar și cel mai bun prieten.
REȘIȚA – Handbaliștii de la CSM Reșița au câștigat sâmbătă, scor 28-27, partida amicală cu SCM Politehnica Timișoara. În urmă cu doar o zi, reșițenii au jucat la Timișoara un alt amical împotriva echipei locale, joc pe care l-au pierdut la cinci goluri diferență, scor 25-30.
CARAȘ-SEVERIN – Fotbalista originară din Bocșa a cucerit recent primul trofeu cu echipa de club din anul 2020!
CARAŞ-SEVERIN – Şeful ISU spune că pompierii militari găsesc la faţa locului dezastre pe suprafeţe extinse pentru că sunt anunţaţi cu întârziere. Asta în contextul în care arderile necontrolate, inclusiv incendiile de păduri, au devenit un obicei periculos în Caraş-Severin.
CARANSEBEŞ – Infuziile financiare din ultima parte a anului trecut de care a beneficiat Spitalul Municipal de Urgență Caransebeș (SMUC) ar putea continua și în 2020. De data aceasta nu de la Guvern, ci de la bugetul local.
CARAȘ-SEVERIN – În sfârşit, municipalitatea reşiţeană anunţă faptul că a deschis casieriile Direcţiei de Impozite şi Taxe, în vederea încasărilor birului datorat bugetului local.
CARAŞ-SEVERIN – Primăria Vermeş vrea ca în anul în care tocmai am intrat să scadă cantitatea de gunoi cu circa 50% din masa totală generată. Asta pentru a evita sancţiunile Gărzii de Mediu.
CARAȘ-SEVERIN – Domeniul de 704 hectare al omului de afaceri găzduiește tradiționala partidă de vânătoare, dar și prima din acest an, cea de la Balc fiind amânată!
CARAȘ-SEVERIN – Două accidente s-au înregistrat astăzi din cauză că șoferii au fost prea grăbiți și nu au adaptat viteza la condițiile de trafic, adică polei pe carosabil.
