CORONINI – Dacă firma care a câştigat licitaţia este serioasă, există toate şansele să avem pe malul Dunării un obiectiv…
PLUGOVA – Un timișorean în vârstă de 32 de ani și-a pierdut viața în această dimineață, într-un accident de circulație produs pe Drumul Național 6, la ieșirea din localitatea Plugova!
REȘIȚA – Nu mai puțin de 20 de saci de moloz au fost evacuați azi din șantierul de la fântâna cinetică din centrul Reșiței. Operațiunea de decopertare este abia la stadiul de 20%!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
ADVERTORIAL. Căutați parfumul perfect care să vă sublinieze cu brio povestea de dragoste? Pentru a sărbători aniversarea optează pentru acele arome care pot fi atât parfumuri damă, cât și parfumuri bărbați!
CARAȘ-SEVERIN – Oamenii legii au reușit să ridice 250,11 metri cubi de lemne, din afaceri ilegale!
CARAȘ-SEVERIN – Polițiștii cărășeni au făcut un scurt bilanț trist al stării în care unii decid să se urce la volan. Trei sub influențe, prinși în 24 de ore…
CARAŞ-SEVERIN – Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, va propune astăzi prefectul de Caraş-Severin. În cadrul şedinţei de vineri, 6 decembrie, Guvernul României va numi mai mulți reprezentanţi în judeţele unde sunt sau vor fi vacante funcţiile de prefect si subprefect.
REŞIŢA – La aproape o lună de la demisia lui Marius Cornici din funcţia de inspector școlar general, astăzi a fost numită prin ordin ministerial, Carina Pristavu, managerul Liceului de Artă Sabin Pautza.
REȘIȚA – Elevele Luciei Moruț de la junioare II au încheiat anul 2019 fără înfrângere în Campionatul Național. În ultimul meci din acest an, Liceul Teoretic “Traian Vuia” a trecut de ACS Băile Herculane cu scorul de 37-28 (18-14).
CARAŞ-SEVERIN – Pe lângă că se dezice total de acţiuni agresive în genul descinderilor, Fiscul îşi promovează o atitudine iertătoare, în special faţă de cei cu restanţe pe anul 2018, ale căror penalităţi şi majorări de întârziere sunt anulate.
CARAŞ-SEVERIN – Asta ne-a declarat ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, care de acum este pe placul a milioane de pensionari.
