CARAŞ-SEVERIN – Vorbim de mai mulți cetățeni arabi care, în ultimele 24 de ore, au intrat ilegal în România, pe…
CARANSEBEȘ – În perioada 18-24 iulie are loc a șasea ediție a „Banatul Montan Film Festival”, avându-l ca director artistic pe Ioan Cărmăzan și coordonator pe Ioan Cojocariu!
ARMENIȘ – Cinci tineri din Spania, Italia şi Portugalia s-au alăturat de curând voluntarilor de la WWF România şi WeWilder în promovarea unui colţ mirific din Banatul de Munte: Măgura Zimbrilor!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CARANSEBEȘ – Constructorul e în grafic, spun reprezentanții municipalității, mulțumiți de ritmul în care se lucrează!
CĂRBUNARI – Primăria Cărbunari speră să primească finanțare pe mai multe proiecte. Unul vizează lacul necuratului. Numai că, dacă primește banii, primăria are șanse mari să nu-i poată folosi!
REȘIȚA – Cupa „Reșița” a reunit la start 50 de piloți din toată țara și din Bulgaria, care s-au întrecut pe celebrul traseu virajat din Valea Domanului! Aceasta a fost a doua etapă a Campionatului Național de Viteză în Coastă, iar cea de-a treia se va organiza în luna august, la Straja!
CARAŞ-SEVERIN – Preşedintele Consiliului Judeţean a iniţiat un proiect de hotărâre, aprobat în cea mai recentă şedinţă, prin care a fost redusă capacitatea căminelor pentru persoane vârstnice din Reşiţa, Sacu şi Caransebeş.
REŞIŢA – Pe locul respectiv urmează să fie ridicată o bază sportivă, cu teren de fotbal, cu dimensiuni omologate de UEFA, nocturnă, vestiare și terenuri mai mici!
MOLDOVA NOUĂ – Un tânăr de 23 de ani este bănuit că ar fi furat nu mai puţin de 800 de litri de motorină de la o singură firmă!
CARAȘ-SEVERIN – A.S. Complex Gym Oțelu Rosu a participat la Cupa Tamashyi cu un lot de șase sportivi. La startul competiției s-au aliniat 43 de cluburi din țară și de peste hotare.
REȘIȚA – În România există aproximativ 300 de practicanți de Functional Fitness Bodyweight, iar la Reșița, sub îndrumarea antrenorului Mihai Petreanu, se pregătesc aproximativ 50 de sportivi.
ZLATIŢA – Este povestea unui cărăşean de 32 de ani din comuna Socol, pe numele căruia autorităţile judiciare din Austria au emis un mandat european de arestare, pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie. El a fost prins pe o stradă din Zlatiţa, în dimineaţa de 11 februarie, în jurul orei 10.00, de poliţiştii din Moldova Nouă.
TURNU RUIENI – Romeo Dunca a mers azi, 11 februarie, la ora 11, cu executorul judecătoresc și a pus sechestru pe un autoturism care aparține Primăriei Turnu Ruieni!
REŞIŢA – Un copac a căzut, lovind un autobuz cu călători, pe strada Cireşului din cartierul reşiţean Lend. Şi dacă aţi zice că e de la vânt, ei bine, cauzele sunt altele, după cum ne spun salvatorii cărăşeni, de la care am putut afla că solul era instabil, iar copacul – bătrân.
CARANSEBEŞ – Trei echipaje de pompieri cu două autospeciale de stingere și una de descarcerare, din cadrul Detaşamentului de Pompieri Caransebeș, au intervenit de urgenţă astăzi, în jurul orei 12.10, la un eveniment provocat de vântul puternic: un acoperiş al unui service auto de pe Calea Severinului a căzut peste trei autoturisme.
REŞIŢA – Multă nedumerire între prietenii scriitori, nimeni nu era sigur că da, într-adevăr, inima poetului a încetat să mai bată în această dimineaţă, de la ora 4.00!
