CARAŞ-SEVERIN. Deputatul cărăşean a decis marţi, 3 martie, după cum spune, să facă un pas în spate și să demisioneze…
CARANSEBEȘ – Asta spune primarul Caransebeșului în așteptarea deschiderii finanțărilor pe PNRR și „Anghel Saligny”. Pe ambele programe, Primăria Caransebeș a depus mai multe proiecte, fie că vorbim de străzi, fie de transport nepoluant, școli sau grădinițe!
REȘIȚA – E doar o parte din rezultatul unei acțiuni cu efective mărite, derulate de polițiștii reșițeni și cei de la Acțiuni Speciale, în zona municipiului de pe Bârzava!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
TEREGOVA – 3 adulți și 2 minori au fost răniți în urma unui grav accident de circulație, produs în această seară, pe DN 6 (E 70), la Teregova, în care au fost implicate trei autoturisme!
VEST – Studiul de prefezabilitate pentru obiectivul de investiții „Reabilitare/Modernizare infrastructură feroviară Reșița Nord – Timișoara Nord cu extensie Voiteg – Stamora Moravița Frontieră” a fost aprobat, joi, de către Consiliul Local Timișoara în cadrul unei ședințe ce a avut loc online!
REȘIȚA – Pasiunea pentru origami i-a dat multă satisfacție lui Cristian Bernhardt, strângând totodată legătura cu familia și prietenii. Crede că fiecare om are o pasiune, pe care poate n-a descoperit-o, căreia trebuie să încerce să i se dedice, pentru că trebuie să ne facem timp și pentru noi!
REȘIȚA – În optimile de finală ale Cupei României la fotbal feminin, ACS Banat Girls Reșița va întâlni sâmbătă, 14 martie, de la ora 13:30, pe stadionul Gloria, ACS Fortuna Becicherecu Mic, a treia echipă ca valoare din România!
REȘIȚA – Junioarele III de la Liceul Teoretic “Traian Vuia” din Reșița au câștigat sâmbătă, 29 februarie, partida cu Liceul cu Program Sportiv “Banatul” Timișoara, scor final 31-26 (20-16).
CARAŞ-SEVERIN – Direcţia de Sănătate Publică Caraş-Severin a actualizat in prima zi a lunii martie situaţia persoanelor din judeţ care s-au autoizolat la domiciliu, potrivit ultimei raportări, numărul acestora fiind în creștere.
REȘIȚA – Formația din Valea Domanului a disputat vineri un joc de pregătire împotriva Universității Craiova 1948, lider în Liga 3.
CARAȘ-SEVERIN – Omul de afaceri a fost anunțat astăzi, într-o conferință de presă susținută de șeful PNL Caraș-Severin, ministrul Marcel Vela, primarul Reșiței, Ioan Popa și alți lideri liberali cărășeni, drept candidatul cu care PNL încearcă să câștige șefia Consiliului Județean!
CARAȘ-SEVERIN – Să aveți mereu primăvara în suflete!
CARAȘ-SEVERIN – Aceștia sunt verificați dacă respectă măsurile impuse de medicii cărășeni. Vorbim de cele aproape 50 de persoane pentru care la nivelul județului Caraș-Severin s-a constituit o celulă de criză, care verifică dacă aceste persoane respectă regimul de izolare, dar și dacă au cele necesare traiului zilnic!
REȘIȚA – Deși antrenorul Bojan Butulija spunea înainte de meci că Făgărașul nu are voie să plece cu puncte de la Reșița, elevii săi n-au reușit să obțină vreun punct nici din întâlnirea cu ardelenii, din etapa a XX-a din Liga Zimbrilor. Rosso-nerii au cedat la trei goluri diferență, scor 25-28, după ce la pauză elevii lui Bojan Butulija și Ilie Vaidasigan au condus 12-11.
REȘIȚA – Clubul Sportiv Universitatea Reșița a pierdut vineri, 28 februarie, partida de pe teren propriu cu ACS Crișul Chișineu Criș, scor 15-26, într-un meci din etapa a XV-a a Divizia A, Seria D, feminin.
REŞIŢA – Prilej de bucurie şi de felicitări pentru salvatorii cărăşeni, care au derulat în ultima săptămână o serie de activităţi dedicate Zilei Protecţiei Civile, care au culminat vineri!
