CARAŞ-SEVERIN – „Credeţi-mă că au făcut rapoarte pentru lucrări efectuate cu tractor care nu mai circulă în România de ani…
REŞIŢA – E vorba despre „simfonia lichidă“ inaugurată la 23 august 1984, emblematica fântână a Reşiţei!
REȘIȚA – Asta crede primarul Ioan Popa despre deschizătorii de drumuri ai dezvoltării regionale, dar și de alianțe funcționale între marile centre ale acestui colț de țară!
Simplu şi incitant. Grupează câte trei bilele de aceeaşi culoare şi câştigă puncte.
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CARANSEBEȘ – Totul a plecat de la un proiect de hotărâre al edilului adjunct care nu a mai ajuns să fie dezbătut în Consiliul Local. Mai precis, viceprimarul Bebe Pasere intenționa să propună acordarea titlului de cetățean de onoare unui sportiv din Caransebeș, însă a retras proiectul de pe ordinea de zi, după ce a primit semnale că nu toată lumea este de acord!
REȘIȚA – Asta promite primarul Ioan Popa ca măsură de încurajare a folosirii transportului public, pentru a elibera Reșița de mașini și a face din ea un oraș verde, spunând că „eu n-am o teamă să nu mai fiu primar în 2024“!
CARANSEBEȘ – Atleta legitimată la CSM Caransebeș a ocupat la finalul săptămânii trecute locul I la prima etapă a Campionatului Național de 15 km alergare montană și drept urmare a obținut calificarea la Mondiale și la Balcaniadă!
CORNEREVA – Pompierii militari cărăşeni au intervenit de urgenţă, în această dimineaţă, în jurul orei 6.30, în urma unui apel la 112, la un incendiu izbucnit la o casă din satul Bojia, aparţinător de comuna Cornereva!
REȘIȚA – Multe s-au spus despre vizita la Reşiţa a excelenţei sale Adrian Zuckerman, ambasadorului SUA, rechemat zilele trecute acasă. De ce Reşiţa, cu ce interes?
CARAŞ-SEVERIN – Deşi s-au înregistrat la nivel naţional câteva cazuri de gripă în acest sezon, la nivelul judeţului nu s-au comunicat decât viroze şi pneumonii!
CARAŞ-SEVERIN – Şi au fost aplicate aproape o mie de sancţiuni contravenţionale pe drumurile din judeţ. Pe lângă cele 42 de permise reţinute în vederea suspendării, au fost retrase şi 20 de certificate de înmatriculare!
DALBOŞEŢ – Dr. Nistor Becia, un tânăr din comuna Dalboşeţ, este coautorul unui studiu deosebit în domeniul psihologiei. Totodată, Nistor Becia este psiholog senior în Ţara Galilor şi doctor la Institutul Metania din Londra!
REŞIŢA – Asta a fost posibil datorită asumării unei planificări de către Primăria Reşiţa, însă cei care se programează pe platformă vor fi vaccinaţi conform acesteia!
REŞIŢA – Un incendiu produs duminică la un sălaş din Reşiţa, situat pe Calea Timişoarei, undeva prin zona Inspectoratului Judeţean de Jandarmi, a fost raportat la 112!
CARAŞ-SEVERIN – Direcţia de Sănătate Publică din Caraş-Severin a transmis în această dimineaţă situaţia vaccinurilor împotriva COVID-19, administrate în etapa a II-a la spitalele din judeţ, unde sunt amenajate centre de vaccinare!
REȘIȚA – După ce s-a despărțit oficial de Bojan Butulija, CSM Reșița a ales un antrenor din cadrul clubului. Radu Bote a antrenat până acum echipele de juniori I și IV ale Reșiței!
CARAŞ-SEVERIN – Chiar dacă toată lumea ar trebui deja să ştie, Poliţia judeţului ne aminteşte că evenimentele de tipul nunți, botezuri, mese festive sunt interzise. Şi ne transmit asta în contextul în care, nu mai departe de sâmbătă, 23 ianuarie, poliţiştii caransebeşeni au aplicat amenzi totalizând 27.000 de lei, pentru organizarea de evenimente private şi participarea la acestea!


