CARAŞ-SEVERIN – După ce s-a închis focarul de la Goruia, unde au fost 4 cazuri, au mai rămas active 4…
REŞIŢA – Un îndemn adresat iniţial absolvenţilor UBB, ce poate fi scos din context pentru a fi generalizat!
REȘIȚA – Vântul puternic a smuls acoperișul unui bloc de pe Aleea Trandafirilor, iar acoperișul a distrus mai multe mașini aflate în parcare!
CARANSEBEȘ – Așa a caracterizat managerul unității sanitare, Adrian Cican, ziua de miercuri, cu doar câteva ore înainte de a fi revocat din funcție prin ordin al ministrului Sănătății!
CARAŞ-SEVERIN – Pe lista acestor dosare penale (fără legătură cu Covid) figurează şi cazul de la Măureni. Dincolo de acestea,…
REŞIŢA – Şase străzi din Lunca Pomostului, din Reşiţa, sunt în lucru. Între ele există zone întregi afectate de tot felul de spărturi, care nu s-au bucurat de reabilitări. Oamenii speră, iar autorităţile oferă soluţii!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CARAȘ-SEVERIN – În perioada 12-23 iunie, 34 de polițiști încadrați recent la I.P.J. Caraș-Severin au efectuat un stagiu de pregătire profesională. Este vorba despre un modul de instruire în domeniul tragerii cu armamentul din dotare, organizat de Biroul de Pregătire Profesională!
ORAVIŢA – Astăzi, 23 iunie, polițiști de la Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Caraș-Severin, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oravița, au efectuat două percheziții domiciliare, în Reșița și comuna Goruia, la persoane bănuite de nerespectarea regimului armelor și munițiilor!
REȘIȚA – Chiar dacă reunirea echipei va avea loc luni, conducerea a făcut deja primele două achiziții pentru noul sezon din Liga 2, care va începe în primele zile ale lunii august! Doi arădeni sunt primele transferuri făcute de rosso-neri!
REȘIȚA – SCM Râmnicu Vâlcea a rămas fără antrenor! Reșițeanul Florentin Pera a dat o mare lovitură și a semnat cu CSKA Moscova, echipă pe care o va antrena din sezonul viitor și care în acest an s-a calificat în Final Four-ul Ligii Campionilor la handbal feminin!
REȘIȚA – Atletul Cristian Roiban, legitimat la CS Universitatea Reșița și pregătit de Octavian Bârsanu, a obținut aurul cu echipa României la Campionatul Balcanic, desfășurat la Craiova!
REŞIŢA – Nici bine nu ne-am bucurat de aprobarea proiectului cu noi dotări IT în şcoli, că organismul intermediar ne-a şi cerut clarificări. Este vorba despre proiectul de 3 milioane de euro (15 milioane de lei), cu finanţare pe Programul Operaţional de Competitivitate, ce urmează să fie implementat în cadrul unităţilor de învăţământ din Reşiţa, care se va reflecta prin dotarea tehnologică a 299 de clase de studiu aferente învăţământului primar şi secundar, atât pentru elevi, cât şi pentru profesori.
CARAŞ-SEVERIN – Asta pentru că albinele nu s-au putut hrăni corespunzător din cauza ploilor şi a temperaturilor sub pragul îngheţului!
REŞIŢA – Excelenţa Sa, Emil Hurezeanu, Ambasadorul extraordinar şi plenipotenţiar al României la Viena, i-a cucerit pe reşiţeni cu prilejul lansării antologiei sale de versuri!
CARAŞ-SEVERIN – Din această sumă, judeţului nostru îi revine o „felie“ în moneda autohtonă, de 4,2 milioane de lei!
REŞIŢA – Un eveniment extrem de important, din seria manifestărilor ce se desfăşoară în această perioadă sub egida „Reşiţa 250“, este Salonul de Fotografie Industrială organizat de TMK Reşiţa şi Muzeul Cineastului Amator. Inaugurarea va avea loc luni 31 mai 2021, de la ora 18.00, la casa de protocol a TMK (lângă Casa Județeană de Pensii)!
REȘIȚA – Potrivit administraţiei reşiţene, din discuţiile cu constructorul, acesta promitea că va încerca să urgenteze lucrările, urmând să finalizeze munca la obiectivul monument istoric în iarna anului trecut, deşi proiectul îi dădea răgaz până anul acesta, în 2 februarie!
CARANSEBEȘ – Săptămâna trecută a sosit la Caransebeş un grup de arheologi şi reprezentanţi ai Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc, pentru a continua săpăturile la presupusele gropi comune din curtea Cercului Militar, unde se bănuieşte că au fost înhumate unele dintre victimele Rezistenţei anticomuniste din Munţii Banatului!
EZERIŞ – Poliţiştii cărăşeni au pus astăzi în executare un mandat de percheziţie domiciliară, emis de Judecătoria Reşiţa, la locuinţa unui bărbat de 52 de ani, din Ezeriş, bănuit că ar fi comis infracţiunea de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor!


