Caraş-Severin, Romania

CARAŞ-SEVERIN – Asta se întreabă un cetăţean din Caraș-Severin, Viorel Bejan, când vine vorba despre starea drumului care face legătura între DN 6 și Reșița, prin Slatina Timiș – Brebu Nou – Gărâna – Văliug!

Drumul Transbanat a ajuns jalnic şi nimeni nu vede. Distrus de transporturile grele de lemn pe partea spre Slatina-Timiş, rigolele pline de bolovani, arbori şi frunze, tasate de secole. Normal că apa vine pe carosabil şi umflă asfaltul. Aşa un drum extraordinar a ajuns o ruşine, parapeţii de protectie sunt prăbuşiţi pe sute de metri, pe alocuri drumul este surpat (rupt), marcat cu crengi înfipte în crăpături, cratere cârpite din două în două“, spune Viorel Bejan, argumentând spusele cu imagini.

Preşedintele Consiliului Judeţean, Romeo Dunca, a fost prompt şi i-a răspuns omului. „10 drumuri executate prost, unde bănuim că s-au furat materiale sub acceptul tacit ori cu complicitatea celor care au avut puterea, vor intra într-un proces amănunțit de expertizare. Dacă rezultatele vor fi cele pe care le bănuim, vor urma tot atâtea plângeri penale. Dorim în acest mod să reparăm pe banii celor care ne-au înșelat, dar mai ales să eliminăm firmele de casă care au participat la acest jaf. Şi să eliberăm locul pentru cele serioase dornice să câștige bani prin muncă de calitate, nu prin minciună și furt. Avem deja cinci segmente de drum pregătite şi aşteptăm alte sesizări de la cetățeni. Unul din drumurile supuse expertizei este chiar acesta: SlatinaTimiș – Gărâna. În urma reclamațiilor, am cerut deja un raport cu intervențiile şi întreţinerile plătite cu sume importante de la Direcţia de Drumuri Judeţene. În viziunea doamnei Oana Treanţă, totul e ok. După fotografii, nu. În fotografie, balustrada de protecţie pare luată de vânt. Ea ar fi trebuit să oprească camioane de mare tonaj încărcate. Cine a aprobat fixarea acestora cu coneşpanuri de 12, şi puse pe alocuri, în loc de 4,2, va avea ceva de scris“, a spus şeful judeţului.

JCS-Nina Curiţa

FOTO: Viorel Bejan