REŞIŢA – Proiectul expoziţional dedicat aniversării Reşiţei industriale a continuat cu o expoziţie cu piese din colecţia personală a lui…
REȘIȚA – Secția de baschet a Clubului Sportiv Cristina Ciocan Reșița a participat recent la Festivalul Național de minibaschet, pe litoralul Mării Negre! La final echipa reșițeană s-a clasat pe locul al doilea în grupă, cu un bilanț de cinci victorii și două înfrângeri!
GĂRÂNA – Ediția a 27-a a festivalului considerat printre cele mai bune din Europa are loc în perioada 5-9 iulie. Scena principală din Poiana Lupului și biserica catolică din Văliug vor fi gazdele a peste 80 de muzicieni valoroși și virtuozi din 18 țări. În program, muzicieni din Polonia, jazz-rock, funk, fusion, nordic jazz sau jazz vocal!
CARAŞ-SEVERIN – După revocarea din funcţie a managerului spitalului din Caransebeş, Adrian Cican, peste 2500 de oameni au semnat o petiţie online prin care cer miniştrilor Sănătăţii şi Afacerilor Interne repunerea pe funcţie a acestuia!
CARAŞ-SEVERIN – Dacă în trecut minivacanţa de 1 Mai în judeţ punea doar problema găsirii vreunui loc amenajat legal unde…
ORAVIŢA – Asta pentru că a fost deja demarată procedura de achiziţie, termenul limită de depunere a ofertelor fiind până în data de 21 mai 2020!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CARAŞ-SEVERIN – Zile de foc pentru absolvenţii de liceu! La prima probă scrisă a Bacalaureatului, candidaţii au avut de redactat un eseu despre un roman a lui Liviu Rebreanu sau Camil Petrescu!
CARANSEBEȘ – Primarul municipiului de pe Timiș și Sebeș va merge la Ministerul Sănătății, în încercarea de a obține noi finanțări pentru Spitalul Municipal de Urgență Caransebeș (SMUC). Mai ales că, recent, a apărut o nouă axă de finanțare prin care spitale de tipul celui din Caransebeș pot beneficia de fonduri pentru reabilitarea, consolidare și extindere. Și nu puține, ci între 5 și 75 de milioane de euro!
REŞIŢA – Îngerii bat din aripi pe piele şi cer, iar oamenii se joacă de-a viaţa ca un pariu al morţii!
CARAŞ-SEVERIN – Legat de iniţiativă, primarul Reşiţei, Ioan Popa, îşi începe apelul cu o glumă: „Şi despre bănăţeni se fac bancuri. Nu multe, dar edificatoare: «De ce fac bănăţenii doar un copil?! Pentru că nu pot face jumatate!»“.
REȘIȚA – Asociația Bike Attack organizează un concurs pe categorii de vârstă pentru micii bicicliști din Reșița. Locul de desfășurare al concursului este parcul Intim, iar concursul este adresat copiilor cu vârste cuprinse între 6 și 14 ani!
REȘIȚA – Ediția 2021 a competiției destinate exclusiv copiilor, de ziua lor, a aliniat la start 14 jucători, cu vârste de la 5 ani și jumătate la 15 ani. La final s-a impus Alin Stîngu cu 4,5 puncte, urmat cu același punctaj de colegul de generație Ion-Valentin Văduva!
GLOBU RĂU – Minorii, cu vârste între 3 și 5 ani ar fi plecat aseară de la domiciliu, din satul Globu Rău, comuna Mehadia, și nu au fost găsiți nici până la această oră. În căutarea celor doi copii sunt implicate numeroase forțe de ordine, inclusiv doi câini polițiști și elicopterul IGAV de la Caransebeș!
CARAȘ-SEVERIN – Administratorul județului a demisionat miercuri, demisia fiindu-i acceptată de președintele Romeo Dunca. „Îmi doresc mult să se întâmple lucruri bune în viitor, iar calitatea vieții oamenilor să fie alta. În caz contrar… mă voi întoarce“, a spus Vidaicu!
MĂURENI – Pentru evenimentul de inaugurare a bazei sportive și a parcului central din Măureni, de sâmbătă, 5 iunie, primarul Brian Filimon a reușit să mai convingă încă trei vedete din fotbalul românesc. Ciprian Marica, George Țucudean și Florinel Coman vor fi prezenți la competiție!
REŞIŢA – Toate obiectivele turistice importante au fost grupate sub numele de „Banatul de Munte“, nume care poate fi votat, până în 4 iunie, drept destinaţia anului, pentru a beneficia de o promovare la scară largă!
CARANSEBEȘ – Exasperat de contractele pe care i le-au lăsat pe cap foștii manageri, Adrian Dumbravă solicită prezența inspectorilor Curții de Conturi la Spitalul Municipal de Urgență Caransebeș (SMUC)!
CONSTANTIN DAICOVICIU – Mai multe proiecte sunt în derulare în această comună, cel de modernizare a drumurilor vicinale fiind în etapa turnării asfaltului!
CARAŞ-SEVERIN – După ce s-a închis focarul de la Goruia, unde au fost 4 cazuri, au mai rămas active 4 focare, respectiv cele de la Obreja – 4 cazuri, Forotic – 4 cazuri, Reşiţa – 3 cazuri şi Răcăşdia – 3 cazuri. Fără aceste 14 cazuri, în judeţ au fost raportate 136 de cazuri de COVID-19, astfel că în total, 150 de cărăşeni mai luptă în aceste zile cu boala!


