CARAŞ-SEVERIN – Ne topim de cald, dar vom avea fenomene meteo extreme! ANMH a emis o avertizare meteo, valabilă începând…
REȘIȚA – Ne referim la Piața Republicii din Reșița. Aici se termină linia viitorului tramvai, tot aici este în lucru viitoarea stație intermodală, iar conductele de apă din plastic așteaptă să fie introduse în pământ. Lucrările la tramvai par să fi luat fața celorlalte, noi limitându-ne la a imortaliza un cadru despre care credem că „vorbește” mai mult decât toate cuvintele!
BĂILE HERCULANE – De câteva zile, turiştii beneficiază de mijloace noi de agrement la Băile Herculane!
GLIMBOCA – Cei trei au dat spargerea la magazinul alimentar din comună, pentru bani şi ţigări, fiind prinşi în timp…
REŞIŢA – În cazul tânărului reşiţean de 29 de ani, al cărui trup a fost găsit carbonizat într-un sălaş din spatele blocului 1 de pe Aleea Albăstrelelor, cercetările anchetatorilor se derulează în jurul a trei adolescenţi, de 12, 16, respectiv 17 ani!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CARANSEBEȘ – De Ziua Internațională a Copilului, Parcul Teiuș s-a umplut de copii încă de la primele ore ale dimineții. Alături de părinți sau bunici, cei mici au răspuns astfel invitației municipalității și casei de cultură, care le-au pregătit fel de fel de surprize!
CARAŞ-SEVERIN – Generalul (r) Cocoşilă e nemulţumit de activitatea instituţiilor care asigură protecţia consumatorului. Omul chiar vrea să ştie ce conţine aluatul congelat!
ORAVIȚA – După modelul librăriei Cărtureşti, fostul cinematograf din Oraviţa va fi transformat în bibliotecă orăşenească, un loc modern şi atractiv pentru toţi iubitorii de lectură!
CARANSEBEȘ – „Dacă vreți să scăpați de țânțari, trebuie un efort comun!”. Asta le-a spus primarul Felix Borcean mai multor președinți de asociații de proprietari din Caransebeș, cu care s-a întâlnit la sediul municipalității!
REȘIȚA – Administraţia reşiţeană vrea să rupă bătrânul furnal de activitatea industrială, pentru a putea fi vizitat de turişti!
VRANI – În şedinţa de săptămâna trecută a Consiliului Județean, viceprimarul comunei Vrani, Bogdan Rad, s-a adresat aleşilor judeţeni, în special președintelui Romeo Dunca, cu două probleme: una legată de DJ 573 A, cealaltă vizavi de staţia de apă care nu mai funcţiona din 6 iunie!
REŞIŢA – Asta va fi însă posibil doar după ce fântâna cu apă potabilă din acest loc de relaxare nu va mai fi coş de gunoi, ci va fi reparată şi igienizată!
REȘIȚA – Înotătorul Denis Popescu, legitimat la Clubul Sportiv Școlar Reșița, a reușit să câștige cinci medalii la Campionatul Naţional pentru seniori, tineret şi juniori, desfășurat zilele trecute la București!
CARANSEBEȘ – Municipalitatea negociază cu proprietarii de la Caromet și Hidroconstrucția pentru a prelua infrastructura sportivă deținută de cele două societăți. Mai exact, e vorba de stadionul Caromet și Sala Polivalentă, dar și de fostul stadion ACH, din spatele Polivalentei din Pipirig, toate aflate într-o stare de degradare continuă!
CARAŞ-SEVERIN – Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Moldova Veche au depistat opt cetăţeni străini din Egipt şi Somalia care au încercat să intre ilegal în ţară, traversând fluviul Dunărea cu ajutorul unei ambarcaţiuni gonflabile!
CARAŞ-SEVERIN – Proba scrisă la Limba și literatura română din cadrul Evaluării Naționale din acest an a început cu mari emoţii pentru absolvenţii de clasa a VIII-a!
CARAȘ-SEVERIN – Meteorologii anunță că vremea va fi caniculară, iar disconfortul termic va fi în creștere. De miercuri, vom avea cod portocaliu, iar temperaturile vor fi cuprinse între 37 și 39 de grade celsius. Meteorologii anunță un val de căldură și disconfort termic accentuat, iar nopțile vor fi tropicale!
REŞIŢA – Crucea lui Herglotz – monumentul de pe Dealul Crucii –, care oferă o vedere unică asupra Reşiţei Montane (Oraşul Vechi), va fi reabilitată, iluminată, zona va fi curăţată de buruieni, urmând să fie construit un podeţ de panoramă ca la Ponton Casa Baraj, Văliug!
