Caraş-Severin, Romania

ORAVIȚA – După modelul librăriei Cărtureşti, fostul cinematograf din Oraviţa va fi transformat în bibliotecă orăşenească, un loc modern şi atractiv pentru toţi iubitorii de lectură!

Ultima deplasare de la sfârşitul lunii mai a primarului Dumitru Ursu la Ministerul Dezvoltării a avut rezultatul scontat. După aproximativ trei ani de insistenţe şi eforturi, administraţia locală a primit avizul Ministerului Dezvoltării privind proiectul prin care fostul cinematograf din oraş va fi reabilitat şi transformat într-o bibilotecă orăşenească. Această construcţie se află pe lista monumentelor istorice din judeţ, iar noua destinaţie pe care o va avea fostul cinema va fi un prilej de bucurie pentru locuitorii oraşului şi nu numai, locaţia urmând să devină un modern club de lectură şi petrecere a timpului liber. Valoarea lucrărilor de reabilitare şi a dotărilor necesare depăşeşte 4 milioane de lei.

„Clădirea fostului cinematograf, situată în zona centrală a orașului, parte din «Ansamblul Urban Oravița», monument istoric, este una dintre clădirile spre care mi-am îndreptat atenția pentru a o transforma într-o locație atractivă și cu o destinație utilă pentru orăvițeni. Pentru că în oraș există deja un Cinema 3D, pe care l-am amenajat în clădirea Casei de Cultură, am gândit o nouă destinație de care să se bucure atât tinerii orăvițeni, cât și alte categorii sociale, elevii, profesorii, oamenii de cultură și toți cetățenii iubitori de lectură. Astfel, pe lângă aspectul modern al noii clădiri, orăvițenii pot petrece timpul liber, după modelul librăriei Cărturești, pentru a se documenta sau pentru a lectura cărțile din bibliotecă, servind un ceai sau o cafea. Elevii, alături de profesori, pot beneficia de spațiul bibliotecii pentru organizarea de cluburi de lectură sau întâlniri cu scriitorii contemporani. Acest proiect, se va derula prin Compania Națională de Investiții – S.A., Programul național de construcții de interes public sau social, Subprogramul «Așezăminte culturale»!“, a precizat primarul Dumitru Ursu.

JCS-Nicoleta Moraru