Caraş-Severin, Romania

GLIMBOCA – Cei trei au dat spargerea la magazinul alimentar din comună, pentru bani şi ţigări, fiind prinşi în timp ce încercau să se scape cu un autoturism cu numere false, pe care unul dintre ei îl conducea fără permis!

Poliţia spune că este vorba despre trei tineri cu vârsta cuprinsă între 21 şi 27 de ani, toţi din judeţul Timiş, care în noaptea de 15 spre 16 iunie ar fi intrat prin efracţie într-o societate comercială din Glimboca, de unde ar fi furat mai multe bunuri.

„Imediat după comiterea faptei, aceștia s-au deplasat spre Oțelu Roșu, cu un autoturism cu numere de înmatriculare false, bărbatul de 21 de ani aflat la volanul mașinii nefiind posesor de permis de conducere. Astfel, în jurul orei 00.40, autoturismul în cauză a fost observat pe raza orașului Oțelu Roșu de către o polițistă de la Secția 10 Poliție Rurală Oțelu Roșu, aflată în timpul liber, care a sesizat Poliția Orașului Oțelu Roșu, polițiștii aflați în timpul serviciului plecând în urmărirea autovehiculului pe DN 68. Conducătorul autoturismului a fost somat să oprească, folosindu-se semnalele acustice și luminoase ale autospecialelor, acesta neconformându-se dispozițiilor legale ale polițiștilor, continuându-și deplasarea până în localitatea Ruschița, abandonând vehiculul pe un drum forestier. În continuare, cei trei tineri au încercat să fugă pe jos spre o zonă împădurită din apropiere, polițiștii reușind prinderea celui de 27 de ani, ceilalți doi, de 21 și 24 de ani, fiind identificați în scurt timp și conduși la sediul poliției pentru audiere. În urma controlului corporal și al autovehiculului, asupra acestora au fost găsite pachete de țigări și bani, despre care există presupunerea rezonabilă că au fost sustrase din societatea comercială din Glimboca, precum și obiecte care servesc la comiterea de infracțiuni“, informează Poliţia judeţului.

Potrivit anchetatorilor, în respectiva noapte, cei trei, purtând cagule, au forţat cu un levier uşa de acces a magazinului alimentar din Glimboca, intrând în interiorul acestuia, de unde au furat ţigări şi bani, cauzând un prejudiciu ce depăşeşte 5.000 de lei. Bunurile furate au fost în totalitate recuperate. Oamenii legii au putut constata că autoturismul folosit la comiterea faptei avea montate numerele altui autoturism, iar la volan urcase un tânăr de 21 de ani care nu avea permis. Pentru toate, a fost întocmit dosar penal pentru furt calificat, punere în circulaţie a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare şi conducere fără permis. Iar cei trei au fost reţinuţi pentru 24 de ore, urmând ca miercuri, 16 iunie, să fie prezentaţi instanţei cu propunere de arestare preventivă.

JCS-Antoniu Mocanu