Borcean vrea Polivalenta și două terenuri de fotbal în patrimoniul Caransebeșului - Caon.ro

Caraş-Severin, Romania

CARANSEBEȘ – Municipalitatea negociază cu proprietarii de la Caromet și Hidroconstrucția pentru a prelua infrastructura sportivă deținută de cele două societăți. Mai exact, e vorba de stadionul Caromet și Sala Polivalentă, dar și de fostul stadion ACH, din spatele Polivalentei din Pipirig, toate aflate într-o stare de degradare continuă!

Soluții ar fi, spune primarul Felix Borcean, fie schimburi de terenuri, fie plata în tranșe a unor sume de bani, totul depinde de cerere și ofertă. „Am propus și celor de la Caromet, și celor de la ACH, revenirea în patrimonial municipiului Caransebeș a bazelor sportive pe care ei le dețin și nu le folosesc. Am vorbit cu directorul de aici al Caromet, în principiu conducerea ar fi de acord, dar nu pe gratis. Le-am spus că suntem dispuși să negociem, încercăm să aducem prețul cât mai acceptabil să le cumpărăm pe amândouă, și Polivalenta, și stadionul Caromet. Ei cer 900.000 de euro, noi ne-am gândit la mai puțin. În tranșe, evident, nu toți odată”, a explicat Borcean.

Și cei de la Hidroconstrucția ar fi de acord să renunțe la terenul din Pipirig, dar la pachet cu alte terenuri din zona ACH. „Gratuit nu le dă nimeni, se pot face schimburi de terenuri, se pot achita în tranșe, cel puțin cei de la ACH, din ce am discutat și cu președintele Consiliului de Administrație, ar fi de acord cu o plată în tranșe, de exemplu a terenului ACH, din spatele Polivalentei, dar la pachet și cu terenurile din zona ACH, terenurile lo-cuibile din zona blocurilor, că și acolo e o mare problemă. Cetățenii nu pot beneficia de toate facilitățile unui trai la oraș pentru că terenul respectiv este proprietatea ACH, noi nu putem interveni să asfaltăm sau să amenajăm peisagistic acele alei. Și acolo le-am propus un schimb de terenuri, în proximitatea ACH, sau chiar în interiorul ACH avem câteva mii de metri pătrați, o linie ferată, dar așteptăm răspunsul lor”, a mai spus primarul Caransebeșului.

Momentan, municipalitatea nu are decât două terenuri de fotbal care se pot folosi pentru diverse activități sportive, dar și acestea sunt cu semnul întrebării. Cel din Balta este propus pentru reabilitare într-un proiect la CNI, iar pentru stadionul Municipal din Parcul Teiuș primăria este într-un litigiu juridic cu o asociație obscură.

JCS-R.M.

FOTO: Sandu Mihoc