REȘIȚA – Înotătorul reșițean Denis Popescu, chiar dacă este încă foarte tânăr, și-a demonstrat deja valoarea atât pe plan național,…
MOLDOVA NOUĂ – Partener al Universității de Vest (UVT), ONG-ul continuă monitorizarea stării mediului din zona Clisurii. Asta deoarece situația nu s-a schimbat prea mult în ultimii ani și nu se dorește ca starea de fapt actuală să se perpetueze pe viitor!
REȘIȚA – Primarul Ioan Popa a semnat astăzi contractul de finanțare pentru două blocuri cu șase apartamente. Valoarea investiției este 5,3 milioane lei, iar termenul de finalizare a lucrărilor este de 31 de luni!
CARAŞ-SEVERIN – În cele trei zile de weekend, au fost reţinute în vederea suspendării 43 de permise de conducere, fiind retrase nouă certificate de înmatriculare. În acţiuni au fost implicaţi aproximativ 150 de poliţişti rutieri şi cu atribuţii pe această linie!
CARANSEBEŞ – Fațada uneia dintre cele mai emblematice clădiri din Caransebeș, Colegiul Național „C.D. Loga”, este reabilitată în proporție de…
BOCȘA – Deşi nu se află în ţară, pandemia ţinându-l încă departe de locurile natale, bocşeanul ne-a trimis la redacţie câteva careuri pentru a marca o jumătate de secol de la debutul său în revista Rebus!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CONSTANTIN DAICOVICIU – E isprava a doi bărbați, de 34 și 38 de ani, ambii din Oțelu Roșu, prinși în fapt chiar când vroiau să dea lovitura la un atelier de dezmembrări auto din comună! Cei doi au fost surprinși aseară, în jurul orei 20.15, chiar de proprietar, în curtea firmei din Constantin Daicoviciu, în timp ce ar fi încercat să sustragă componente de mașină!
MUNTELE MIC – Salvamontiștii de pe Muntele Mic l-au căutat mai bine de 4 ore, ieri după amiază, pe bărbatul de 36 de ani, venit la schi în stațiunea montană!
REȘIȚA – Primarul Ioan Popa s-a obișnuit deja cu „artificiile” pe care proprietarul Hotelului Semenic, sau ce-a mai rămas din el, le face în fiecare an pentru a scăpa de plata impozitului majorat!
CARAŞ-SEVERIN – Săptămâna aceasta, poliţiştii cărăşeni de la Rutieră sau cu atribuţii în domeniu sunt cu ochii pe trafic, după excesele de viteză. În cadrul acţiunii „Maratonul vitezei“, oamenii legii au identificat 230 de asemenea excese pe drumurile din judeţ!
REȘIȚA – Formația pregătită de Adrian Falub este într-o creștere de formă, dacă ne raportăm la ultimele două jocuri din campionat, când rosso-nerii au reușit un succes cu scorul de 2-0 la Bacău și o victorie cu același scor acasă, cu Concordia Chiajna. În urma acestor rezultate, CSM Reșița a urcat pe cinci în clasament, adică pe locul de baraj, și speră să rămână acolo și după partida din acest sfârșit de săptămână!
ZĂGUJENI – Poliţiştii de la Transporturi Feroviare din Caransebeş au fost anunţaţi, azi noapte, în jurul orei 23.20, despre faptul că în Gara Zăgujeni o persoană ar fi fost surprinsă şi accidentată de tren!
REŞIŢA – Comunitatea marginalizată, lipsită de drumuri asfaltate, cu canalizare pe stradă, izolată iarna, va avea parte de transport în comun.
CARANSEBEȘ – Criticată zilele trecute că nu are proiecte, municipalitatea răspunde încă o dată prin exemple concrete. Și nu oricum, ci semnând cel mai mare contract de finanțare europeană pe care l-a obținut vreodată Primăria Caransebeș!
CARAŞ-SEVERIN – La cea mai recentă conferinţă de presă, peşedintele Romeo Dunca a dezvăluit că la deponeu sunt mari probleme şi tensiuni. Chiar dacă operatorul deponeului de la Lupac cere o actualizare a preţurilor, ce presupune în unele cazuri chiar triplarea acestora, preşedintele Consiliului Judeţean, Romeo Dunca, susţine că nu poate fi de acord cu aşa ceva!
CARAŞ-SEVERIN – Judeţul nostru este următorul care va fi amenajat, începând din luna iunie, în cadrul acestui impresionant proiect de promovare a bogăţiilor cultural-istorice şi naturale ale României. Avem mai mulţi kilometri decât oricare alt judeţ, dar mai e nevoie de 101.000 de euro!
CARAŞ-SEVERIN – Apelul vine pe fondul ultimelor cifre raportate, potrivit cărora doar 18,01 la sută din locuitorii eligibili ai Banatului Montan s-au vaccinat de la debutul campaniei!
REȘIȚA – Dacă tot visăm la temperaturi primăvăratice – sau poate chiar mai ridicate de atât –, natura ne mai trezeşte din când în când, răcorindu-ne cu câte o rafală de grindină. Asta s-a întâmplat astăzi, în jurul orei 14.20, la Reşiţa, însă din fericire grindina a fost de dimensiuni mici şi nu a mai produs pagubele din anii trecuţi!
CARAŞ-SEVERIN – Deputatul cărăşean susţine că la începutul lunii aprilile i-a trimis prim-ministrului Florin Cîţu o interpelare cu privire la supraaglomeraţia din supermarketuri. Neprimind nici un răspuns din partea premierului i s-a mai adresat o dată cu o declaraţie politică, solicitând în mod direct prelungirea programului de funcţionare al magazinelor şi supermarketurilor!





