REȘIȚA – Cei mai mulți din reșițenii cu care am stat de vorbă la ieșirea din secțiile de votare spun…
CARANSEBEȘ – Marea speranță a judoului caransebeșean a confirmat forma excelentă în care se află și a cucerit medalia de aur la Campionatul Național Ne Waza pentru copii 2 U13, de la Drobeta Turnu Severin, competiție la care au participat peste 300 de sportivi din toată țara!
REȘIȚA – Este bilanțul bursei locurilor de muncă pentru absolvenți de vineri. Cei trei au fost angajați în meseriile de operator introducere și validare date și agent securitate!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
REȘIȚA – Căutaţi orice vreţi printre cei din jurul vostru, dar nu sperați la încredere. Ar fi o pierdere de timp…
REȘIȚA – Studentele de la Clubul Sportiv Universitatea Reșița au câștigat sâmbătă, 8 octombrie, cu scorul de 32-29, împotriva celor de la ACS Liviu Rebreanu Turda! Elevele lui Cristian Busuioc au fost conduse în partea secundă cu cinci goluri, au reușit să egaleze, pentru ca în final să se impună la trei goluri diferență. În urma acestui succes, CSU a urcat până pe locul 5, cu 6 puncte!
REȘIȚA – Recent, primarul Reșiței anunța că în 12 octombrie va începe turnarea suprafeței de susținere pentru noua cale de rulare și montarea șinelor de tramvai pe sensul Centru – Kaufland!
CARAŞ-SEVERIN – Secțiile de votare se deschid la ora 7 şi se închid la ora 21. În judeţul nostru, peste 290 de mii de alegători sunt aşteptaţi să îşi aleagă deputații și senatorii pe care îi vor trimite în Parlamentul României!
REȘIȚA – CSM Reșița a încheiat anul 2020 cu o victorie, după ce a trecut sâmbătă, 5 decembrie, cu scorul de 2-0 de Ripensia Timișoara!
CARAŞ-SEVERIN – După cum ştiţi, preşedintele Consiliului Judeţean, Romeo Dunca, a avut câteva remarci acide şi la adresa chirurgilor din spitalele reşiţene, după apariţia imaginilor cu condiţiile din Staţionarul 3!
REȘIȚA – Promite primarul Nelu Popa, vorbind despre iluminatul festiv şi surprizele pregătite reşiţenilor. Edilul ne-a spus că au fost puşi brazii în Centrul Civic şi în Piaţa Tricolorului, a început amenajarea, iar iluminatul festiv va fi pornit în seara de 6 decembrie!
REŞIŢA – Municipalitatea reşiţeană a anunţat finalizarea lucrărilor de la parcul din zona Inelarului!
VĂLIUG – Un brad căzut a dat de furcă autorităţilor din Văliug, blocând drumul de acces spre Crivaia!
OŢELU ROŞU – Încă de la sfârşitul lunii septembrie, zâna bună a celor mai puţin norocoşi, Klari Jura, s-a îngrijit să mobilizeze oamenii cu suflet mare!
CARAŞ-SEVERIN – Dunca i-a deblocat, în 3 decembrie, proiectul de modernizare a DJ 608 Plugova (DN6) – Globurău – Costiş – Borugi – Cornereva – Obiţa – Rusca (DN6)!
CARAŞ-SEVERIN – Iar acum procurorii l-au trimis în judecată pentru tentativă de omor. Este decizia luată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin, în cazul bărbatului de 49 de ani din Verendin care, în plină stradă, ar fi aruncat benzină pe o femeie de 57 de ani şi i-a dat foc!
REȘIȚA – Sportul e fundamentul sănătăţii, iar lipsa mişcării din perioada de pandemie poate avea consecinţe grave în viitorul nu foarte îndepărtat, spun iniţiatorii seriei de evenimente online grupate sub titulatura „Campanie împotriva sedentarismului în pandemie”!