REŞIŢA – Luni, 28 martie 2022, angajaţii TMK vor picheta Prefectura Caraş-Severin, apoi vor înainta un memoriu privind „preţul energiei…
CARAȘ-SEVERIN – Iar polițiștii cărășeni vorbesc despre 79 de controale derulate deja la persoane fizice și juridice. Cu prilejul acestor controale derulate în județ, au fost ridicate aproape 16.000 de materiale pirotehnice!
REȘIȚA – Deși patronul celor de la FC Botoșani, Valeriu Iftime, l-a vrut din nou pe banca moldovenilor, antrenorul Reșiței, Flavius Stoican a precizat faptul că nu este tentat de o revenire în Superligă!
REȘIȚA – CSM Reșița a pierdut duminică, 25 aprilie, scor 3-4, partida din deplasare împotriva formației ACS Viitorul Pandurii Târgu Jiu!
CARAȘ-SEVERIN – Partida dintre ACS Progresul Ezeriș și CS Avântul Periam de sâmbătă, 24 aprilie, de pe Municipalul din Teiuș,…
REȘIȚA – La Spitalul Județean de Urgență din Reșița au fost demarate în urmă cu câteva zile lucrările pentru o nouă magistrală de oxigen. Astfel, extensia ATI va fi conectată direct la stocatorul de oxigen din curtea unității sanitare, fapt ce va optimiza fluxul de oxigen necesar pacienților!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
REȘIȚA – Prima ediție a Memorialului „Radu Bote” la handbal juvenil va avea loc sâmbătă, 16 decembrie, începând cu ora 10, la Sala Polivalentă din Reșița. Regretatul antrenor a pregătit echipa de seniori a CSM Reșița, dar a pus umărul la formarea grupelor de copii și juniori!
REȘIȚA – Fostul manager spera ca astăzi judecătorii să-i dea dreptate în procesul în care aceasta cerea anularea deciziei prin care Romeo Dunca a demis-o în primăvara acestui an. Magistrații nu au luat însă azi vreo decizie, amânând pentru luna martie 2024 procesul, astfel că noul manager Călin Mircea Laza rămâne, deocamdată, pe funcție!
CARANSEBEŞ – O spune, nu pentru prima oară, managerul Spitalului Municipal de Urgență Caransebeș (SMUC), Adrian Dumbravă, la finalul unui an cu austeritate în sănătate și nu numai!
CARAȘ-SEVERIN – Inspectoratul cărășean de Poliție a continuat activitățile organizate pentru celebrarea Zilei Poliției Române cu un concurs de tir la care au participat 20 de polițiști, printre cei mai buni trăgători ai IPJ. Aceștia au executat tragerea cu armamentul din dotare la ținta piept cu cercuri, cu 6 cartușe!
CARAȘ-SEVERIN – Aproape 16 kilometri de drum vor beneficia de consolidare, se vor monta rigole pluviale și vor fi înlocuite trei podețe!
CARAȘ-SEVERIN – „Este o veste foarte proastă pentru autostrăzi”, spune fostul ministru al Transporturilor, Cătălin Drulă, după anunțul că licitația pentru proiectarea drumului de mare viteză Lugoj-Craiova a fost anulată. Motivul ar fi o suprapunere de proiecte!
CARAȘ-SEVERIN – Nu, nu este vorba iar de vreun război între palatul local și cel județean, așa cum s-a întâmplat în trecut, când acestea aparțineau unor forțe politice cu respingere magnetică. Primarul Reșiței se referă la consiliile județene ca fiind entități desuete, care nu-și mai au locul într-o țară civilizată!
CARAȘ-SEVERIN – Vântul din zonă atrage dezvoltatorii de parcuri eoliene. Aceștia vor moderniza și drumurile, pe care le va folosi toată lumea!
REȘIȚA – CSM Reșița începe să lege din nou victoriile după ce s-a impus și marți, 22 martie, cu scorul de 29-25 (13-11) în partida de pe teren propriu cu CS Medgidia!
REȘIȚA – Administrația reșițeană se mândrește cu o nouă investiție în modernizarea locurilor de joacă din municipiu, ce a fost deja inaugurată!
MOLDOVA NOUĂ – Aproape 7% din populația orașului Moldova Nouă nu are apă și canal, fiind vorba despre zone periurbane!
REȘIȚA – CSU Reșița a terminat la egalitate, scor 26-26, partida cu CNOPJ Baia Mare, în etapa a XVII-a a Diviziei A, Seria B!
MĂURENI – Competiția a fost organizată de către clubul ACS Mundo Reșița. Ripensia Timișoara, AS Recaș, CSM Reșița, CFR Timișoara și CSM Lugoj au răspuns prezent la invitația făcută de Mundo, iar turneul s-a desfășurat pe terenul sintetic din comună!


