BOZOVICI – În această dimineaţă, în timp ce se deplasa de la Eftimie Murgu la Bozovici, şoferul unui autoturism a…
CARANSEBEȘ – După ce omul de afaceri Gabriel Olariu a ratat zecile de milioane de euro pentru modernizarea aeroportului prin fonduri europene, ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a explicat și din ce motive!
CARANSEBEȘ – Afectați după ce Marcel Ciolacu și Sorin Grindeanu l-au anunțat pe Felix Borcean candidat la alegerile de anul viitor, patru aleși locali ai PSD au demonstrat ieri ceea ce multă lume știa deja. Că sunt în tabăra viceprimarului Pasere, care își dorește funcția de primar din partea PSD (chiar dacă acum este la PRO România) în ciuda celor spuse de cei doi lideri marcanți ai social-democraților!
CARAŞ-SEVERIN – Săptămâna aceasta, poliţiştii cărăşeni de la Rutieră sau cu atribuţii în domeniu sunt cu ochii pe trafic, după excesele de viteză. În cadrul acţiunii „Maratonul vitezei“, oamenii legii au identificat 230 de asemenea excese pe drumurile din judeţ!
REȘIȚA – Formația pregătită de Adrian Falub este într-o creștere de formă, dacă ne raportăm la ultimele două jocuri din…
REŞIŢA – Comunitatea marginalizată, lipsită de drumuri asfaltate, cu canalizare pe stradă, izolată iarna, va avea parte de transport în comun.
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
REȘIȚA – După promovarea în Liga 2, CSM Reșița a început slab campionatul, cu două înfrângeri în primele două etape, dar finalul de an s-a încheiat foarte bine pentru echipa din Valea Domanului!
REȘIȚA – Ediția a III-a a Memorialului „Valentin Boșca” la fotbal va avea loc sâmbătă, 16 decembrie, la Park Arena! Competiția va reuni la start opt echipe: Prietenii lui Vali Boșca, Park Arena, Galacticii, Berarii Reșița, Milano, Arsenal, Voința Lupac, CSM Reșița U19!
REȘIȚA – Pacienții Secției Neurologie a Spitalului Județean de Urgență Reșița se vor muta, zilele următoare, în saloane complet modernizate şi dotate cu aparatură nouă. Rezultatele finale ale investiției au fost prezentate azi, 12 decembrie, președintelui Consiliului Județean Caraș-Severin, Romeo Dunca, de managerul unității spitalicești județene, Mircea Laza, și de șeful departamentului Neurologie, dr. Violeta Moroșoi!
REȘIȚA – Într-o scrisoare deschisă, edilul a remarcat faptul că, legal, poprirea pusă pe conturile firmei nu ar fi trebuit să blocheze plata salariilor, lucru care s-a întâmplat în cazul TMK. Iar oamenii au rămas fără salarii!
REȘIȚA – Așa se face asistența socială adevărată, lucru pe care tânăra Oana Filip îl spunea studenților din anul I la primul său seminar din 2018!
CARAȘ-SEVERIN – Luni, 21 martie, au demarat activitățile sportive organizate pentru sărbătorirea Zilei Poliției Române, eveniment celebrat în 25 martie. Iar în acea dată, anul acesta, se împlinesc 200 de ani de la atestarea documentară a Poliției Române!
CARAȘ-SEVERIN – Liderul PSD Caraș-Severin, deputatul Silviu Hurduzeu, consideră că Guvernul trebuie să evalueze cu luciditate situația și să ia deciziile necesare pentru deblocarea conturilor TMK Artrom și continuarea activității. Închiderea TMK la Reșița și Slatina ar fi o decizie ridicolă și revoltătoare, în opinia lui Hurduzeu!
CARANSEBEŞ – Infrastructura școlară din Caransebeș ar putea primi un nou impuls, dacă toate investițiile pe care și le propune municipalitatea în acest an vor fi demarate!
REŞIŢA – Administraţia locală reşiţeană a aprobat studiul de fezabilitate pentru amenajarea a 24 de locuri în 12 noi staţii de reîncărcare a maşinilor electrice!
OȚELU ROȘU – Primarul din Oțelu Roșu cere 224.000 lei pentru a plăti cota de 2% aferentă lucrărilor prin POIM!
CARAȘ-SEVERIN – Direcția de Sănătate Publică face apel pentru ridicarea tichetelor de masă acordate în urma vaccinării anti Covid-19! Sunt vizați cetățenii care s-au vaccinat anti Covid-19 începând cu 3 septembrie 2021, care pot merge la centrele de vaccinare sau la medicii de familie, pentru a ridica tichetele!
REȘIȚA – Micii înotători de la Clubul Sportiv Școlar Reșița au participat în perioada 19-20 martie la Campionatul Regional pentru copii cu vârste cuprinse între 10-11 ani!
CARAȘ-SEVERIN – Acest lucru este posibil în urma semnării de către preşedintele CJ, Romeo Dunca, a unui protocol de colaborare între Consiliul Județean Caraș-Severin și Spitalul Clinic Municipal de Urgență Timișoara. Mamografiile se fac la Reşiţa!


