CARAȘ-SEVERIN – Graba de a băga cât mai multe proiecte pe „Anghel Saligny“ a făcut ca unele să fie evaluate…
CARANSEBEȘ – Caransebeșenii au pierdut la loviturile de departajare, 4-5, contra celor de la Minerul Lupeni, la finalul celor 120 de minute scorul fiind egal, 0-0!
CARAȘ-SEVERIN – Omul legii este din Caransebeș și e angajat în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin. Instituția se dezice de comportamentul ilegal și abuziv al acestuia!
CARAȘ-SEVERIN – Ne referim la împărțeala banilor din impozitul pe venit, întorși în județ, redirecționați către primării!
REȘIȚA – Teatrul de Vest Reșița invită publicul la o nouă premieră dedicată întregii familii. Sâmbătă, 2 mai, de la…
REȘIȚA – Un nou pas important pentru dezvoltarea fotbalului juvenil din Caraș-Severin este făcut de ACS Mundo, prin implicarea directă a managerului și antrenorului Lucian Dobre într-un proces de perfecționare la cel mai înalt nivel!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CARAȘ-SEVERIN – Lupta cu incendiile de vegetație manifestate pe suprafețe mari dusă de pompierii militari a ajuns, duminică, la a treia zi!
CARAȘ-SEVERIN – Mă gândeam că în fiecare om există ceva din liniștea și măreția plopilor, doar că unii arătăm mai mult sau mai puțin asta!
REȘIȚA – Având în vedere denumirea și destinația, utilizarea lui va mai aștepta vremea propice, până la anul!
CARAȘ-SEVERIN – Noul compartiment va funcționa în subordinea managerului Spitalului Județean de Urgență Reșița, iar posturile vor fi transferate de la structura care funcționa anterior în cadrul Unității de Primiri Urgențe!
CARAȘ-SEVERIN – Aleșii cărășenilor au împărțit banii întorși în județ din TVA pentru lucrările la drumurile județene, pe trei direcții, una vizând întreținerea curentă, cealaltă deszăpezirile, iar a treia elementele de siguranță și de estetică!
REȘIȚA – Sportivii secției de karate de la CSM Reșița au obținut rezultate remarcabile la Campionatul Național de Karate WUKF, desfășurat în perioada 30-31 mai 2026 la Ghimbav, județul Brașov. Competiția a reunit peste 400 de sportivi de la 52 de cluburi din întreaga țară, confirmând nivelul ridicat al karateului românesc și importanța întrecerii în calendarul competițional național!
FOROTIC – Primarul comunei a ridicat, în fața forului județean, problema copiilor care merg la școală pe jos, pe bicicletă sau cu bani din propriul buzunar!
CARAȘ-SEVERIN – Cu o etapă înainte de finalul fazei play-off a Ligii a V-a Caraș-Severin, C.S.C. Berzobis Berzovia și-a asigurat matematic titlul de campioană județeană a sezonului 2025/2026. Formația din Berzovia a făcut pasul decisiv după victoria categorică obținută pe teren propriu, scor 4-1, în fața formației C.S.C. Voința Răcășdia!
CARAȘ-SEVERIN – Zilele trecute, un copil îşi însoțea mama într-un loc mai aglomerat. Eram în spatele lor, iar el mă privea continuu şi zâmbea, ascunzându-şi ruşinos privirea. Mă gândeam ce minunat e să poţi zâmbi oricând, oriunde, chiar dacă alţii nu o fac. Zâmbind, a reuşit să-mi deseneze şi mie zâmbetul pe chip!
BUCHIN – Primarul comunei Buchin, Gheorghe Coilă, anunță continuarea investițiilor majore în infrastructură, în special în modernizarea drumurilor și extinderea rețelelor de apă, proiecte finanțate atât prin programul „Anghel Saligny“, cât și din bugetul local!
CARANSEBEȘ – Primarul municipiului Caransebeș, Felix Borcean, a vorbit deschis, în exclusivitate la CAON Live, despre presiunea criticilor din spațiul public și despre dificultatea de a-i convinge pe cetățeni că proiectele administrației locale sunt realizate „cu bune intenții“ și fără interese ascunse!
REȘIȚA – Performanță remarcabilă pentru înotul reșițean! Alma Pop (foto mijloc), reprezentantă a Clubului Sportiv Scolar Reșița, a obținut nu mai puțin de cinci medalii la ediția din acest an a Cupei Internaționale Flykick! Această competiție s-a desfășurat la Baia Mare și a reunit peste 400 de sportivi din țară și din străinătate, oferind un nivel ridicat de competitivitate și constituind un test important înaintea principalelor competiții ale sezonului estival!
