Caraş-Severin, Romania

CARANSEBEȘ – Alocarea sumei de 400.000 de lei din bugetul pentru finanţări nerambursabile a fost aprobată miercuri, într-o ședință extraordinară, de către Consiliul Local, în baza Legii 350/2005!

40 de procente din această sumă, respectiv 160.000 de lei, merg către activități sociale, educaționale și de protecția mediului. Urmează domeniul sportiv, cu 110.000 de lei pentru sport de peformanță, amator și școlar, activitățile culturale vor beneficia de 70.000 de lei, iar cultele religioase, altă dată printre cele mai „înstărite”, primesc acum doar 60.000 de lei.

Propunerea primarului Felix Borcean de împărțire a fondurilor a fost votată de toți cei 14 consilieri prezenți, aceștia neavând nimic de obiectat asupra modului în care au fost distribuiți banii.

Beneficiarii finanţărilor nerambursabile sunt persoane juridice sau persoane fizice fără scop patrimonial, asociaţii ori fundaţii constituite potrivit legii, care activează în folosul comunităţii din municipiul Caransebeș şi care depun proiecte în vederea obţinerii acestor finanţări. Documentația pentru elaborarea și prezentarea propunerilor de proiecte se poate obține de pe site-ul Primăriei Municipiului Caransebeș sau se poate procura de la sediul primăriei. Data limită pentru depunerea propunerilor de proiecte la Primăria Caransebeș este 24 iunie 2026, ora 16.00.

JCS-L.A.

Adaugă comentariu